Camera Deputaţilor a adoptat legea iniţiată de USR care oferă asistenţă juridică gratuită pentru victimele violenţei domestice şi extinde durata ordinelor de protecţie la 12 luni
Proiectul de lege iniţiat de mai mulţi deputaţi USR privind acordarea de asistenţă juridică gratuită pentru victimele violenţei domestice şi extinderea duratei ordinelor de protecţie la 12 luni a fost adoptat miercuri în Camera Deputaţilor.
Legea, iniţiată de către deputaţii Monica Berescu, Oana Ţoiu şi Beniamin Todosiu, a fost votată în unanimitate miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.
Potrivit acestei legi, victimele violenței domestice au dreptul de a obține ordine de protecție timp de 12 luni, putând ulterior să le prelungească, iar în plus beneficiază de asistență juridică gratuită și în cazul unui apel, nu doar la prima înfățisare.
”Peste 270 de persoane au fost agresate zilnic în România, în propria locuință, în anul 2022. Iar în primele patru luni ale anului 2023 s-au înregistrat peste 1.100 de cazuri în plus comparativ cu anul trecut, conform Poliției Române. Acestea sunt datele statistice care ne dau fiori. Trăim într-o țară unde violența domestică a devenit normalitate pentru agresori și pentru 17.000 victime; dintre care aproape 3.000 sunt copiii. Asta este inacceptabil! Am modificat legislația astfel încât victimele să beneficieze de asistență juridică gratuită până la emiterea unei sentințe definitive, chiar și atunci când agresorul face apel. Am dublat durata ordinelor de protecție pentru a permite victimelor să o ia de la capăt, departe de agresor și în deplină siguranță”, a declarat într-un comunicat de presă deputatul Monica Berescu.
Ea adaugă că fenomenul violenței domestice este dramatic, fiindcă se desfășoară acasă, într-un loc în care victimele ar trebui să se simtă în deplină siguranță.
Potrivit iniţiatorilor legii, la finalul anului trecut peste 100.000 de persoane au apelat la 112 pentru un caz de violenţă domestică.
Printre susţinătorii legii s-au numărat şi victime ale violenţei în familie.
Legea a fost deja adoptată de Senat, astfel că va fi trimisă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.