Directorul Ioan Nani de la Antibiotice, în topul celor mai longevivi şi de succes CEO din România
În ediția Ziarul Financiar din 20 iulie, în articolul „Liga Campionilor în business” despre unii dintre cei mai longevivi și de succes CEO din România este inclus și Ioan Nani, directorul general al companiei Antibiotice.
În acest top apar 40 de CEO din domeniile farmaceutic, finanțe-bănci, producție de energie și retail.
În perioada mandatului directorului general Ioan Nani, Antibiotice a reușit să urce constant în topul producătorilor români de medicamente, devenind o companie strategică pentru sistemul de sănătate și cel mai important producător de medicamente cu capital majoritar românesc.
În aceeași perioadă a fost obținută avizarea FDA (Food and Drug Administration) ce a permis pătrunderea cu medicamente pe piața SUA, iar pentru nistatină (substanță activă) s-a obținut standardul de referință USP care a consolidat statutul Antibiotice de lider în producție la nivel mondial.