Spiridușii Moșului de la Antibiotice au adus fericire pentru 100 de copii din familii defavorizate

100 de copii proveniți din familii nevoiașe au simțit din plin atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, bucuria și emoția Crăciunului în cadrul unui eveniment festiv organizat marți, 19 decembrie la compania Antibiotice. Este vorba de cea de a XI-a ediție a proiectului „Dăruiește din suflet! Fii și tu Mos Crăciun”.

Proiectul este organizat de Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” în parteneriat cu Asociația Pro Vita. Moș Crăciun și spiridușii săi au împărțit cadouri pentru micuți cu vârste cuprinse între nouă luni și 15 ani, din familii cu posibilități materiale reduse ce locuiesc în mediul rural din județul Iași.

În scrisorile trimise de către micuți, Moșul a regăsit dorințele lor cele mai simple: dulciuri, jucării, haine și încălțări, cărți ghiozdane pentru școală, rechizite, tablă de șah sau alte jocuri de familie.
Scrisorile au ajuns la inimoșii „spiriduși”, angajați ai companiei Antibiotice care au dat dovadă și în acest an de bunătate și le-au îndeplinit fiecăruia visul așternut pe hârtie.

„Este un proiect care a devenit deja o tradiție. În preajma sărbătorilor de Crăciun, colegii noștri au avut posibilitatea an de an să devină spiriduși ai Moșului, în cadrul campaniei „Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!”. Marea familie Antibiotice a reușit să aducă, în acest mod, un dram de bucurie pentru copiii mai puțin norocoși, din familii numeroase, transformându-le dorințele într-o frumoasă surpriză de Crăciun”, a declarat Ioana Tode, preşedinte al Fundaţiei „Antibiotice -Ştiinţă şi suflet” Antibiotice Iași.

În cei zece ani de când este organizat, acest proiect a reușit transforme sărbătorile în momente de neuitat ale copilăriei pentru mai mult de 900 de copilași din județele Moldovei.
Spiritul darnic al Crăciunului a făcut ca tot în această perioadă de sărbătoare 100 de pensionari, foști angajați ai companiei Antibiotice au primit din parte Antibiotice pachete cu alimente în cadrul proiectului derulat de 4 ani, ”Respect pentru înaintași”.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)