PSD Iaşi despre lipsa unei arene moderne în oraş: Cinci dosare penale, zero stadioane. Mihai Chirica ne-a fluturat prin fața ochilor desene peste desene cu stadionul fantasmagoric al Iașului

Tineretul Social-Democrat Iași și-a manifestat dezacordul față de modul ”dezastruos” al primarului PNL Mihai Chirica de a conduce orașul.
Astfel, prin manifestul „Chirica 5 dosare penale, 0 stadioane”, tinerii din PSD au vrut să readucă în atenția iubitorilor fotbalului, prezenți la meciul Politehnica Iași – FC Petrolul că liberalul nu a fost capabil să construiască în două mandate un stadion, așa cum a promis de nenumărate ori, pe care suporterii să poată să-și susțină, în condiții decente, echipa fanion din Copou – Politehnica.

„În aproape 10 ani, Mihai Chirica ne-a fluturat prin fața ochilor desene peste desene cu stadionul fantasmagoric al Iașului, care ar fi trebui până acum să fie gata și să găzduiască meciuri și activități care să ne unească pe noi toți, iubitorii sportului. În locul stadionului, Chirica și-a construit doar statutul de cel mai mare penal al României, numele său apărând în 5 dosare penale, fiind trimis în judecată în trei dintre acestea. Ieșenii iubesc fotbalul, avem printre noi adevărați microbiști, așa cum avem printre noi pasionați de alte sporturi de echipă sau individuale. În fața acestora îmi asum ca după data de 9, în echipă cu social-democrații din Consiliul Local, să investim în sportul ieșean pentru a-l redresa din temelii și a face performanță, dar și în construirea infrastructurii necesare, inclusiv a stadionului mult așteptat de toți ieșenii”, a declarat Bogdan Balanișcu, candidatul PSD pentru funcția de primar al Iașului, președinte al PSD Municipiul Iași și secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)