Deputata USR Monica Berescu îi îndeamnă pe ieşeni să iasă la vot: Dacă stai acasă câştigă tot ei. Avem puterea să oprim mafia imobiliară şi furtul din bani publici
Deputata USR Monica Berescu admite că unele comunităţi locale s-au schimbat în bine, având cerinţele de bază asigurate (apă, canalizare, şosele şi transport public modern), dar în acelaşi timp există zone din ţară care au stagnat sau chiar au involuat.
Ea dă exemplul Moldovei, unde absenteismul la urne a dus la evoluţia lentă a regiunii. Lipsa autostrăzilor, a spitalelor ultramoderne și proasta administrare a vitregit această regiune în așa fel încât în ultimii 30 de ani peste 30 la sută din populația acestei zone a emigrat în Vest.
Monica Berescu susţine că participarea la vot este secretul dezvoltării şi că fiecare dintre noi trebuie să aleagă cum va trăi în următorii patru ani, fără a-i lăsa pe alții să decidă în locul lor.
”Partidul comasat PSD-PNL este responsabil pentru dezastrul în care se află Iașul în prezent. I-a promovat pe cei mai corupți oameni în funcții cheie, oameni cu dosare penale iar acum tot cu ei defilează. Acești campioni la dosare penale, cum sunt Chirica și Alexe, vor ieși rapid de pe scena politică atunci când instanțele vor pronunța condamnările. Avem puterea să oprim mafia imobiliară, furtul din bani publici și mai ales grupurile de interese și influență care dau târcoale deasupra instituțiilor publice cheie.
Municipiul Iași nu are nevoie de gazon, panseluțe și busturi, Iașul are nevoie de parcuri, de transport public la timp și de soluții pentru traficul infernal în care stăm zi de zi și ne irosim viața.
Iașul are nevoie de un primar competent care să investească în infrastructură rutieră, medicală și educațională, care prioritizează pădurile urbane și spațiile verzi și pune la dispoziția ieșenilor un transport public eficient, locuri de parcare și șosele de centură, în așa fel încât Iașul să nu mai fie cel mai poluat din țară.
Știm cu toții cât de prost trăim zilnic sub administrația Chirica și Alexe. A venit timpul să-i demitem, să-i dăm afară pe corupții Iașului. Duminică, pe 9 iunie, mergem să votăm candidații dreptei unite și cei ai USR la alegerile europarlamentare și locale. Este unica opțiune pe care o avem dacă vrem într-adevăr să o ducem mai bine”, îndeamnă Monica Berescu, deputată de Iași.
Zona Metropolitană Iași are nevoie de un suflu nou şi de viziunea unor primari integri și incoruptibili
Monica Berescu aminteşte că Iașul nu înseamnă doar municipiul, ci şi zona metropolitană. Unele comune din jurul Iaşului au fost acaparate în ultimii ani de baroni locali, care au ajuns milionari în euro după ce au devenit primari, în detrimentul dezvoltării localităților pe care le conduc.
”Comuna Miroslava este condusă de 14 ani de familia Niță, care între timp a devenit milionară în euro. Primarul de acolo a facilitat accesul mafiei imobiliare și sub umbrela progresului a îngrămădit blocuri între case și a lăsat oamenii pe drumuri de pământ sau pietriș în cel mai bun caz. Presa de investigații a publicat zeci de articole despre rețeaua de afaceri și influență creată în ograda lui Dan Niță.
Am fost în Miroslava si am stat de vorba cu miroslăvenii. Oamenii își doresc un bun administrator în fruntea comunei, un om capabil si onest, așa cum este actualul viceprimar Silviu Ghenghea, candidatul USR la primărie. De 4 ani îi reprezintă cu succes pe oamenii din comunitate, fiind cel mai activ ales local, prezent mereu acolo unde cetățenii au nevoie de el.
Tot lângă Iași, avem comuna Bârnova unde din nou, mafia imobiliară a sufocat o comunitate întreagă. Primarul liberal de acolo, Mihai Bălan, este cercetat de DNA pentru luare de mită în cazul unor retrocedări suspecte de terenuri. Oamenii care s-au mutat la Bârnova, pentru liniște și armonie cu natura, s-au trezit cu cartiere de blocuri și agitația specifică unui oraș.
Emma Stratulat este una dintre doamnele care candidează la funcția de primar și reprezintă cu succes USR, acolo în comunitate. 2024 este anul perfect pentru a demara schimbările necesare astfel încât oamenii să se bucure în viitorul apropiat de o administrație locală dedicată cetățenilor, nu găștilor de partid”, a mai spus deputata Monica Berescu.