Deputatul Filip Havârneanu, după incidentul de la Parlament: Dacă atacul s-ar fi întâmplat într-o şcoală?

După incidentul de azi de la Parlament, am stat și m-am gândit: dacă atacul s-ar fi întâmplat într-o școală?
Dacă noi și alți 300 de oameni care au fost evacuați ne-am simțit în pericol într-una din CEL MAI BINE PĂZITE CLĂDIRI DIN ROMÂNIA (de securitate zero), cum ar fi stat lucrurile dacă – Doamne ferește – atacatorul ar fi dat foc unei școli?
În școli, paza lipsește cu desăvârșire. Iar acolo unde există, nu vă imaginați că sunt polițiști locali sau jandarmi, ci sunt agenți de pază de la firme private. Plătiți din banii părinților. Cu fondul școlii. De multe ori, fără pic de pregătire sau echipament pentru a acționa în asemenea situații.
În Parlament, există Direcția de afaceri interne, SPP, Jandarmerie, Poliție. Și totuși NIMENI nu a acționat decât la insistențe repetate, iar fugarul nu a fost prins nici la această oră. A mers nestingherit de la locul faptei până în Parcul Izvor, a trecut de toate filtrele liniștit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Acest caz se poate repeta oriunde, în orice instituție, însă forțele publice sunt prea ocupate să amendeze bătrânii care vând pătrunjel în piață sau tinerii care cântă la chitară pe Calea Victoriei.
Asta e România lor, a protejaților cărora nu le pasă de nimeni altcineva în afară de propria persoană. Ei au în subordine toate structurile care ar trebui să ne protejeze, dar nu fac nimic pentru ca noi să fim în siguranță la școală, pe stradă, în societate.

SURSA: Filip Havârneanu, deputat USR

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)