Cine a câştigat şi cine a pierdut la moţiune
Moţiunea a căzut, dar PDL n-are motive să tropăie de bucurie. Victorie, dar nu una pe merit. O guvernare slabă, cu aliaţii conjuncturali care pot oricând întoarce armele. N-au făcut-o acum, dar o pot face fără reţinere la următoarea moţiune de cenzură. E adevărat că pedeliştii pot invoca faptul că iau măsurile corecte pentru economie, iar rezistenţa la concedieri şi tăieri de lefuri e mare în orice sistem.
Dar dincolo de asta, PDL are câteva probleme serioase: de comunicare, de oameni plantaţi aiurea prin diverse posturi plus nenumărate bănuieli de corupţie.
Reformiştii de la PDL nu-s nişte îngeraşi aterizaţi ieri în politică. În plus, măsurile dure asezonate cu gafe de tot felul nu au cum să fie acceptate de acel segment de electorat care ştie cum se trateaza criza, dar e sătul să tot fie trădat şi păcălit.
De cealaltă parte, PSD şi PNL au jucat prost şi au mimat că vor cu adevărat să treacă moţiunea. În ciuda pozelor de familie din studiourile TV, între liberali şi social-democrat se cască un hău, care îşi va mări dimensiunile cu cât ne apropiem de alegeri.
Cum se spune în fotbal, PNL şi-a dorit azi mai mult victoria ca PSD. Însă social-democraţii rămân la metoda brevetată de Iliescu în perioada CDR: tocăm mărunt puterea până creştem spre 50 la sută. Caz în care, PSD aproape n-ar avea nevoie de liberali în formarea viitorului guvern.
Băsescu nu e însă Constantinescu, cum nici Ponta nu pare Iliescu din anii 1998-2000. Dovadă că pesediştii n-au crezut un moment că moţiunea trece este prezenţa lui Ion Iliescu azi la Iaşi la manifestările oficiale de la Cuza. Dacă ar fi simţit că moţiunea trece, cu siguranţă, liderul spiritual al pesediştilor ar fi rămas în Capitală, aproape de bucătăria în care inca de aseara s-ar fi tranşat primele hălci ale puterii.
Pentru prima dată în istoria moţiunilor de cenzură, n-a câştigat nimeni. E doar o amânare a verdictului. Un time-out pentru executiv. Dacă PDL va continua să guverneze la fel ca până acum, partidul nu va rămâne la Palatul Victoria până la finele mandatului. Sau va rezista, cu amendamentul că în scrutinul din 2012 nu va lua mai mult de 10-12 la sută.
PS. Miercuri, anticipam scorul moţiunii: undeva între 218 şi 226 de voturi pentru. În final au fost 219, adică 17 voturi mai puţin decât ar fi fost necesar ca guvernul să plece. Doar lui Ponta îi ieşeau alte calcule: ba 4, ba 3 voturi în minus.
Ponta a demonstrat ca nu e un lider politic real. cum se spune mult zgomot pentru nimic.