Cuvintele lui Creanga îmi sunt motto si deviza vieţii. Am venit pe lume în acest frumos oraş acum aproape 58 de ani, fiind a cincea generaţie de ieşeni – conform arborelui genealogic reconstituit de un nepot, doctor în istorie. Formarea şi educaţia mea este în totalitate opera dascălilor ce i-am avut şi al mediului ieşean. Am deschis ochii în viaţă pe vremea cînd tata era tînăr economist la Secţia de gospodărie comunală a primăriei. Mă jucam cu alti copii şi participam la evenimentele de „muncă patriotică” pe vremea cînd generaţia părinţilor a săpat la hîrleţ lacurile Ciric 1, 2 şi 3 ( Veneţia )…Am crescut în familie pe lîngă oameni ca ing. Neculai Cenuşă, ing. Vasile Bîrcă, ing. Dumitriu, Pascal, Patica, ing.Antonel Grosu.
Nu mi-am imaginat vreodată că în subconştient, trăind copilăria printre aceşti oameni, voi fi avînd însămînţată în minte dorinţa de a-mi dedica viaţa şi cariera unui vast domeniu care defineşte simplu o activitate de o complexitate inimaginabilă: Gospodăria Comunală. Ea este linia întîi a frontului în războiul dus zi de zi de administraţia locală a oricărui oraş.
Odată cu trecerea timpului, după 15 ani petrecuţi pe meleaguri ardelene, am revenit cu bucurie în urbea natală unde am hotărît să pun umărul la prosperitatea şi dezvoltarea Iaşului. Am avut norocul să contribui timp de cca 5 ani direct la acţiuni duse de sectorul de gospodarie. Am inovat, am proiectat, am sistematizat, m-am implicat anonim – alături de alţi colegi -în multe chestii pe care aceştia le ştiu, iar unii poate chiar le recunosc şi le apreciază…
Am lucrat pe vremea de început ca primar al lui Simirad…Fără să-mi dau seama ce se va întîmpla ulterior, pot spune cu mina pe inimă că am turnat şi eu cîteva roabe cu beton la soclul pe care este cocoţat astăzi. Pe atunci, mai exista în primărie spiritul de efervescenţă creatoare a vechii gărzi conduse de ing. Grosu şi Teodorescu. Munceam ca nebunii, fără să privim ceasul, fără să întrebăm cît este leafa, dar cînd ne ieşea ceva deosebit, aprecierea ce o simţeam de la ieşeni şi implicit de la şefi, ne umplea sufletele.
Apoi, s-a ciocoit Simirad… I s-a părut că Teodorescu poate să-i sufle în ceafă la alegeri şi a început să-l caroteze. La determinat să plece din sistem. Pe Teodorescu l-a înlocuit cu Violeta Cănilă…Acesta a fost momentul începutului decăderii Iaşului…Gaşca de entuziaşti sufletişti s-a spart, ne-am împrăştiat care încotro, iar cei ce n-au avut puterea şi curajul să plece, au rămas pe loc, supuşi umilinţelor şi persecuţiei unor neaveniţi fără scrupule…A fost epoca tunurilor, a formării mafiei, a lucrărilor atehnice ce au înghiţit din buget – în timp – sute de milioane de euro. A fost vremea cînd inşi gen Dumitriu – viceprimar – care cred că n-a făcut în viaţa lui ( şi nici n-o să facă ) măcar o groapă de sădit pomi, sau n-a cumpărat un kil de cuie pentru instituţie, hotăra spun , să se monteze borduri de-a lungul liniei de tramvai pe bulevardul Alexandru cel Bun, reparaţia străzii Palat cu pavaj din piatră cubică – pe o soluţie tehnică preluată de la romani probabil…
Dar cîte prostii, cîte inepţii, cîte aberaţii tehnice s-au petrecut în aceşti ani sub ochii noştri neputincioşi, cîte mii de miliarde s-au scurs printre degete în buzunarele lor largi „de popă “. Garda s-a schimbat, a venit Nichita cu o droaie de rajaci puşi pe căpătuială care au fuzionat din mers cu mafia plantată de Simirad. E uimitor sa vezi cît de bine şi de repede îşi pot da mîna şmenarii, nulităţile, oamenii fără scrupule…Chiar afinităţile politice nu contează. Au înflorit vilele unor bieţi funcţionari publici, care pe vremea cînd şi-au început cariera la primărie nu aveau cunoştinţe profesionale elementare….Azi sînt mari şefi, şefuleţi, directori, şefi de departamente, de direcţii…Primăria Iaşului se poate mîndri că este condusă de o persoană aterizată în Iaşi, ce poate primi la orice concurs premiul şi titlul de Cel mai Atehnic Director Tehnic…Om “pus cu mîna” de tătucu Simirad, însuşit necondiţionat de Nichita, a reuşit în aproximativ 10 ani să ne dea înapoi cu cel puţin 20 de ani Monopolizînd lucrările şi dirijîndu-le spre firmele de casă, cotizante, s-au închis şi au închis Iaşul sub oborocul dezastrului.
Îi detest pe aceşti oameni, pentru că au întors direcţia unui mers înainte corect şi normal, spre incultură, spre kitch, spre hoţie. Au distrus speranţa ieşenilor în cinste, în dorinţa de bine, de prosperitate, au compromis toată clasa politică din care şi noi facem parte. Au ucis în oameni încrederea, au compromis ideea de libertate.
De ce nu ne desprindem ?