Un fenomen caracteristic pentru România zilelor noastre, îl constitue, desigur, inapetenţa generaţiei tinere pentru politică, pentru o implicare pronunţată în viaţa socială. Statistic vorbind, este îngrijorător faptul că majoritatea tinerilor din categoria 18 – 25 de ani, ignoră şi refuză orice discuţie despre politică, despre implicarea lor în modificarea orientării societăţii româneşti.
Nu mă refer aici la tineretul cuprins în mişcarea politică a cîtorva partide, care – cu puţine excepţii – atras de interese pecuniare viitoare, din dorinţa pură de a se afirma mai uşor, de a-şi netezi drumul într-o carieră ulterioară, cu multe incertitudini – a ales timpuriu această cale.
De ce generaţia tânără nu este atrasă de politică ? De ce majoritatea tinerilor se simt oripilaţi de discuţiile cu tentă politică – indiferent de doctrină – şi nu se implică ?
Cred că la aceste întrebări, răspunsul trebuie să vină dinspre generaţiile celor trecuţi deja de 45 de ani, de la cei care după 90, şi-au manifestat în fel şi chip participarea la viaţa publică, la transformarea României. Prin felul în care au făcut-o, prin exemplul care l-au dat, au contribuit hotărîtor la atitudinea de astăzi a tinerei generaţii. Probabil că este treaba sociologilor să analizeze cu luciditate acest fenomen dinamic şi să arate societăţii civile unde se greşeşte şi – eventual – care este calea de urmat pentru redresare.
Văd în tineretul de astăzi, o timorare şi o frică reală faţă de orice reprezintă o funcţie oarecare, faţă de instituţiile statului, faţă de cei mai în vîrstă, faţă de afirmarea deschisă a opiniei…
Nu demult, m-i s-a relatat de către o persoană apropiată, o atitudine de viaţă reală petrecută în secretariatul Facultăţii de construcţii din Iaşi. Studenţii ( chiar şi absolvenţii masteranzi ), sunt supuşi continuu bădărăniei unor “ cuconeturi” ce formează frumos spus – poliţia secretarelor. Să nu vă închipuiţi cumva că această atitudine de la construcţii este singulară şi întîmplătoare. Nu. Aceasta este starea de fapt în majoritatea ( încerc să fiu elegant şi să nu spun – în toate ) secretariatele facultăţilor. Cu cuvinte jignitoare la adresa celor ce calcă pragul – cu diverse probleme – secretariatului, aceste matracuci îşi permit să se adreseze tinerilor studenţi sau absolvenţi cu apelative gen „handicapatule “ sau alte cuvinte înjositoare. Culmea este că aceşti tineri nu se opun, nu se revoltă, deoarece secretarele – în multe cazuri sunt intermediarele şpăgilor date la unii profesori, sunt “ uneltele “ de lucru ale studenţilor. Pînă la un punct, este de înţeles această atitudine de supunere necondiţionată, de acceptare a umilinţei, pe principiul “te faci frate cu dracul, pînă treci puntea”, dar facultăţile mai au şi tineri care învaţă pe bune, care doresc sincer să devină absolvenţi prin muncă cinstită. Şi ei intră volens – nolens în această turmă a blazaţilor, păşind în viaţă cu ideea că omul supus nu are ce pierde, că e mai bine să stai în banca ta.
Exemplul de mai sus, poate fi unul dintre numeroasele motive ale lipsei de reacţie la agresiunea la care sunt supuşi astăzi cetăţenii de către guvernanţi, la lipsa de atitudine şi de dorinţă de schimbare. Începînd cu şcoala şi continuînd cu facultatea – ajungînd în diverse locuri de muncă – agresiunea şi frica de superiori te face să închizi gura, sau în cel mai fericit caz, să-ţi doreşti să pleci din ţară cît mai repede, acolo unde democraţia deja există de zeci, sau sute de ani şi nu eşti obligat decît să te integrezi în societatea de adopţie…
Fac apel la tineretul implicat deja politic să facă tot ce este posibil şi să nu copieze felul de a fi al seniorilor din partide, să se comporte astfel, încît să fie un exemplu demn de urmat pentru noile generaţii care vin din urmă. Numai îm voi mai este speranţă, numai vouă vă poate reveni cinstea de a schimba faţa ţării….
Succes aşadar !