Dragilor,
Vă scriu aceste rânduri deoarece aşa m-i s-a indicat. Un coleg – veritabil politruc cu erudiţie şi înclinaţii filosofice, care deţine puterea maximă pe un site intern din PNL Iaşi – ateu convins, dar liberal prin declaraţii, îmi indică să nu mă mai adresez direct şi personal domniei sale că este oripilat de testosteronul meu politic şi civic.
Pentru a nu-l obliga pe eruditul şi supercultivatul snob care detestă lumea religioasă începând cu Biserica SA, popii şi toţi cei ce se opun la practica sodomistă care cică contravine – cică – principiilor liberale în care ipochimenii pot să-şi satisfacă orice plăcere – pentru a nu-l obliga deci pe acest ateu cu apucături şi convingeri securisto-comuniste – să mă ejecteze pentru părerile mele civice de pe site-ul său din interiorul PNL-ului, mă supun şi nu-l mai apostrofez pe tarlaua lui şi mă exprim în locuri ostile domniei sale, pe care subtil m-i le-a indicat.
Tărăşenia a început odată cu propunerea mea făcută în ajun de Crăciun către lumea liberală ieşeană să se apeleze la parlamentarii noştri şi să declanşăm o iniţiativă legislativă prin care să facilităm participarea personalului clerical ( măicuţe şi călugări duhovnici ) în viaţa spitalelor. Am propus parlamentarilor de Iaşi din PNL să iniţieze un dialog cu capii BOR să scrie o lege prin care să se stipuleze legalitatea şi normalitatea ca în spitale, bolnavii să poată beneficia de asistenţă spirituală religioasă – menită să le atenueze suferinţa, să le clarifice unele probleme neînţelese, să găsească explicaţii la diferite probleme – să apeleze la mici servicii ca de exemplu o mică cumpărătură de la chioşcul de incintă, sau de la o farmacie din exteriorul spitalului.
Ca unul care dintr-un an şi jumătate am petrecut mai bine de un an pe patul spitalului, pretind că am avut timp suficient să observ, să constat, să discut şi să gîndesc la toate aceste propuneri. Am discutat cu bolnavi de toate categoriile, cu preoţi, cu personal medical. Toţi sunt de acord în principiu, dar în realitate Biserica nu se poate autopropune, iar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu au nici un interes să-şi mai bage un obsevator neutru printre ei. Societatea Civilă – adică Noi, bolnavii – cotizanţii, cei mulţi, avem nevoie de un aport suplimentar. Orcum, iniţierea unui dialog cu această tematică nu poate să strice nimănui, putem doar să descoperim cine şi de ce nu doreşte şi eventual să vedem care sunt interesele.
Biserica este o instituţie cu o mare credibilitate în rîndul populaţiei, a beneficiat de retrocedări suficiente din partea statului, are suficient de multe beneficii încît să-şi permită acte de filantropie şi caritate. Desigur, încadrarea spitalelor cu preot permanent ( chiar mai mulţi – în funcţie de mărimea lăcaşului ), implicarea ONG-urilor, încadrarea fiecărei clinici cu psihologi, ar duce desigur la o îmbunătăţire a serviciului medical şi la modernizarea acestuia.
Ura înverşunată a unor atei care sunt pe un palier de decizie (?), declaraţi adversari ai unei idei care nu le aparţine, dar care nici nu permit dezbateri pe teme care nu le plac, pot întîrzia dezvoltarea unei societăţi, dar nu o pot opri. Acestora, le doresc doar să nu-şi schimbe convingerea trufaşă într-un moment de cumpănă al vieţii lor.
Sau, să le-o doresc ?
Consider ca dumneavoastra – presa – ar trebui sa va implicaţi şi să iniţiaţi o dezbatere pe această temă, să discutaţi cu IPS Teofan, cu preoţi, cu medici, oameni simpli contribuabili, pentru a fi în măsură să tragem o concluzie cît de cît în cunoştinţă de cauză, pe această temă.
In aceste circumstante, oricine s-ar gandi, in mod firesc, la celebrul citat al lui Andre Malraux “Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”.