Am o mulţime de prieteni şi în viaţa reală şi în cea virtuală. Din toate culorile spectrului politic – începînd cu PNL, PSD, PDL, România Mare – chiar, ţărănişti , apolitici, regalişti sau republicani, dar cu toţii, absolut cu toţii, se împart în două grupe distincte: antibăsescu şi probăsescu.
Evident, exact ca şi în sondajele vehiculate, antebăsiştii sunt net mai mulţi, chiar covîrşitor de mulţi în detrimentul celorlalţi, dar ceea ce remarc din discuţiile ce le port cu toţi, este diferenţa de şcoală absolvită şi spiritul de samurai cu care luptă băsiştii…
Dacă mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceva pe lîngă faptul că exist, îi mulţumesc pentru că mi-a dat înţelepciunea şi puterea de a mă putea detaşa de crezul meu politic şi opţiunea despre societate, dar mai ales de faptul că pot să ascult părerea tuturor fără să bat cu pumnul în masă, sau să recurg la un limbaj violent – doar ironic – în opoziţie cu cei care nu au concepţia mea. Prefer să las de la mine, dacă văd că nu am cu cine dialoga.
Ei bine, chiar dacă sunt net contra lui Băsescu, dacă sunt un regalist convins şi declarat, n-am să desconsider niciodată un om care nu are acelaşi ideal ca şi mine. Cîndva, am fost cu toţii înregimentaţi într-un partid unic, cu un model unic de societate, în care cu toţii eram obligaţi să credem că oamenii sunt aidoma unor piese identice multiplicate de un robot nevăzut, cu deosebirea că unii sunt plasaţi în burta maşinăriei, în puncte esenţiale.
Revenind la temă, vreau să remarc faptul că toţi prietenii mei virtuali sau reali care îl susţin pe Băsescu, se detaşează prin fervoarea inimaginabilă, prin tenacitatea indubitabilă cu care încearcă să facă pîrghie şi să răstoarne carul cel mare.
Stau şi mă întreb nedumerit ce putere nevăzută îi determină pe aceşti oameni din elita intelectuală să lupte cu atîta determinare pentru apărarea onoarei unui om despre care se poate spune orice, dar numai că are onoare nu se poate spune că are, un om care aflat de o bună bucată de vreme în fruntea ţării, a dovedit mulţimii de connaţionali că o urăşte şi că o tratează cu sictir umilind-o cu orice ocazie, un om care atrage astăzi ura unei mulţimi majoritare ce evident nu mai poate fi întoarsă…
Mă întreb siderat – ce mobil atît de puternic au să lupte cu înverşunarea samuraiului care este hotărît să-şi facă sepuku văzînd că este copleşit de numărul adversarilor? Eu înţelegeam poate, dacă în lupta acestor oameni declaraţi „de dreapta” ca şi mine, să-şi fi apărat principiile lor de doctrină(?), viziunea lor – care s-a dovedit ineficientă prin deciziile dispuse de Băsescu – despre măsurile luate aberant cît timp au fost la cîrma ţării.
După părerea mea, sunt două posibilităţi: ori au fost stipendiaţi pe ascuns cu facilităţi materiale sau sociale – care cel puţin momentan nu sunt la vedere pentru mulţi luptători „Kamikadze” – ori aceşti inşi sunt masochişti sadea – care-şi produc singuri rău prin autoflagelare…
Cum poţi să vii şi să spui că Băsescu este garantul libertăţii justiţiei, cînd deja sunt de notorietate jafurile inimaginabile produse pe timpul guvernării băsiste ?
Cum poţi să ieşi în faţă cu oameni ca Monica Macovei, care s-a schimbat cameleonic şi dintr-o procuroare de provincie, a ajuns astăzi să se erijeze într-o vajnică apărătoare a democraţiei, după ce – ca ministresă de justiţie – a luat măsuri abuzive de numire pe funcţii cheie pe oamenii obedienţi regimului? Cin o poate crede?
Cum poţi tu, intelectual cu titluri obţinute – evident pe muncă – să te alături unor agramaţi de lîngă Băsescu şi să dai prin onoarea ta, girul unor nulităţi ? Singurul tău motiv real pe care ţi-l înţeleg şi ţi-l accept, este posibilitatea teoretică a faptului că primul ministru a putut plagia părţi din lucrarea de doctorat, dar problema este cel puţin subiectivă, cel puţin predominantă în societatea românească, încît – pentru majoritatea populaţiei cu drept de vot, ea trece ca raţa pe apă, fără să-şi ude penele…
Oameni buni, riscaţi să deveniţi paria societăţii – şi ce mă deranjează personal pe mine – riscaţi să compromiteţi ideea doctrinei „de dreapta”.
Susţinîndu-l acum pe Băsescu, veţi încerca degeaba să reveniţi alături de MRU pe scena politică. Liberalii nu vor accepta cel puţin o generaţie de azi încolo să accepte o alianţă cu voi. Sunt liberal cu „acte” de 22 de ani şi văd prea bine curentul din partid. Nici nu ar fi cinstit să fim de acord să ne unim în gîndire cu oameni care au luptat din toate puterile – mă refer la Băsescu şi camarila sa – să ne desfiinţeze.
De aceea vă întreb: merită să accepţi să te ia Băsescu în mormîntul său anonim al uitării? Sunteţi conştienţi, că v-a spus în faţă: „mor eu, dar voi lua cu mine cît pot de mulţi”?
Aşa că, mai aveţi timp o săptămînă să vă răzgîndiţi…