Movilă despre transformarea autostrăzii Iaşi-Tg Mureş în drum expres: «Dacă mai stăm doi ani, drumul se transformă în pistă cu biciclete». Atac al deputatului PMP şi la Nichita

Liderul PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă consideră că la fel cum milionul de locuri de muncă promis de guvernul Ponta s-a transformat într-o sută de mii de şomeri în plus, autostrada Iaşi – Tg. Mureş a devenit drum expres.

Dacă mai aşteptăm doi ani, adaugă deputatul Movilă, probabil drumul expres se va transforma într-o pistă de biciclete.

„Vom ajunge în situaţia de a ne mulţumi cu această variantă doar să nu-l supărăm pe Victor Viorel Ponta, ca nu cumva, din vârf de pix, să pună pe lângă harta României proaspătul drum expres. Acum ceva timp, Dan Şova a declarat că autostrada Iaşi – Tg. Mures se va face, cel mai probabil din acciza suplimentară la combustibil. Dacă nici măcar acum, când aproape fiecare român plăteşte bani în plus la buget, nu avem autostradă, atunci orice intenţie de a avea investiţii serioase în infrastructură este pură utopie. Pe banii noştri, PSD ne oferă pistă de biciclete”, susţine Petru Movilă, într-un comunicat de presă.

Movilă întreabă dacă primarul Gheorghe Nichita, care explica la un moment dat că a discutat subiectul cu Ponta, ştia că autostrada se va transforma în drum expres.

În plus, deputatul PMP afirmă că ar trebui să aflăm ce se va întâmpla cu studiile de fezabilitate scoase la licitaţie pentru tronsoanele autostrăzii.

«Aşteptăm răspunsuri la extrem de multe întrebări. Însă, aşa cum am învăţat din ultimele campanii electorale, le vom primi după alegerile electorale. PSD-ul intră în silenzio stampa, ascunzându-se după bannere şi afişe frumos colorate, puse pe toate gardurile», adaugă liderul PMP Iaşi.

Administratie, Politica

Comentarii

Un comentariu to “Movilă despre transformarea autostrăzii Iaşi-Tg Mureş în drum expres: «Dacă mai stăm doi ani, drumul se transformă în pistă cu biciclete». Atac al deputatului PMP şi la Nichita”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)