Deputatul Blăjuţ reacţionează dur la anunţul lui Nichita că îi dă în judecată pe şantajiştii de presă: «Purtaţi mare parte din vină. Şantajiştii există prin prietenia pe care aţi avut-o cu ei»

Gheorghe Nichita pozează acum în duşmanul şantajiştilor din presa ieşeană şi îi ameninţă cu judecata, însă ani la rând a fost prieten cu aceştia. Ba mai mult, i-a sprijinit să obţină contracte cu Primărie pentru firmele lor.

Deputatul independent Viorel Blăjuţ îi transmite pe Facebook un mesaj lui Nichita, spunându-i primarului suspendat al Iaşului că poartă o mare parte din vină, pentru prietenia avută cu şantajiştii de presă de-a lungul timpului.

«Purtaţi o mare parte din vină, aceşti şantajişti există acum în Iaşi prin prietenia pe care aţi avut-o cu ei şi “sprijinirea ” prin firmele lor de casă la obţinerea unor lucrări în oraş! Să ne amintim de esplanada din Tătăraşi (Rocons) executată în bătaie de joc şi mai nou de sponsorul lor nr 1, Conest, cu lucrări în tot oraşul (la finalul lor o să vedem calitatea, cantitatea şi respectarea termenilor şi daca eventual s-au făcut unele penalizări conform contractelor). Eu nu mi-am irosit timpul şi banii dându-i în judecată pentru toate atacurile josnice la adresa mea, a familiei mele şi a grupului de firme unde sunt acţionar, am preferat sa gândesc constructiv investind în crearea locurilor de muncă! SUCCES LA PROCES!», îi transmite deputatul Viorel Blăjuţ lui Nichita.

Media, Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)