Analiza liderului Pentru Iaşi: «Voturile se vor împărţi între trei partide mari: noi, PSD şi PNL, şi unele partide mici: PMP, UNPR şi câţiva independenţi»
Liderul Pentru Iaşi Andrei Postolache susţine într-un interviu acordat celor de la pressone.ro că se aşteaptă ca la locale să iasă la vot în Iaşi puţin peste 40 la sută, el fiind de părere că 40 şi ceva de mii de voturi ar fi suficiente pentru câştigarea Primăriei.
„Voturile se vor împărţi între trei partide mari: noi, PSD şi PNL, şi unele partide mici: PMP, UNPR şi câţiva independenţi. Asta e premiza de la care plecăm. Dacă faci un calcul, primăria se câştigă cu 40 şi ceva de mii de voturi. Asta în contextul în care prezenţa la alegerile locale e de 40 şi ceva la sută. 60% din oameni nu votează pentru că n-au chef, n-au pentru ce, pentru că s-au săturat să aleagă răul mai mic. Câmpul e complet deschis, iar PSD şi PNL nu au acces la el pentru că nu sunt credibili”, spune Postolache.
Liderul Pentru Iaşi crede că în 2012, nici Barack Obama nu câştiga împotriva lui Nichita, dar că s-au schimbat multe între timp, adică şi demografia, şi dinamica, şi aşteptările.
Andrei Postolache consideră că Emil Boc a fost mult peste Nichita şi că la Cluj, elitele au fost mult mai implicate decât cele ieşene.
„Fără să-l laud, pentru că are multe defecte, primarul Boc este o clasă peste Nichita. Iar elitele de acolo sunt mai implicate în administraţie. La noi, elitele sunt tăcute: rectori, decani, membri ai academiei, afacerişti locali. Clujul are conceptul de proiect de oraş. Se ceartă, îşi mai dau la glezne, dar trag împreună pentru Cluj. Pe vremea lui Funar, aveau în centrul oraşului o groapă de nu ştiu câţi ani. Băncile erau vopsite tricolor şi arăta ca un spectacol al absurdului. Şi uite cât de repede au recuperat lucrurile astea. Deci, se poate”, declară Postolache.
În privinţa FILIT, liderul Pentru Iaşi spune că imediat ce s-a făcut ceva bun în Iaşi a început cearta pe motive politice.
«Într-o ţară normală, trebuiau să sară decanul de la Litere şi rectorul de la Cuza şi să spună: “Certaţi-vă în altă parte, ăsta e un festival care ţine de cultura oraşului!”», afirmă Postolache.
Cine e pressone.ro si cine e Andrei Postolache sa sustina ca are in spate un partid mare? Daca luam in calcul 5000 de voturi pentru un loc in CL, dl. Postolache in cel mai bun caz ar fi singurul acolo din partea partidului mare pe care il reprezinta.
Păcat de el,băiat tânăr și lipsit de realitate. Auzi ce nazdravanie debitează ” cele trei partide mari, Pentru Iași, PSD,PNL …” și cele mici PMP , UNPR și independenți. Poate și-a făcut un calcul pentru a-și face notorietate după apariția articolului ,sperând sa fie contrat de unul sau de altul, astfel nu se explica. E clar ca PSD și PNL ,vor lua ambele i jur de 40 – 45 % , deci rămân 10 max 15 % procente .Sa spui ca PMP și UNPR nu vor lua 5 % adică pragul ,apoi ALDE și el în zona pragului ( formațiuni închegate, cu organizare cat decât pe cartiere,zone etc ) apoi Blajut un candidat cu notorietatea și potent financiar și el o sa tragă câteva procente .Cat rămâne pentru acest domn …Postolach e !!!???? Ei cred ca mai e pomana cu faicbucul sau cu M10 ? Eu le doresc somn ușor și vise plăcute, numai sa nu aibă coșmaruri la trezire .
NU am vazut acest mare partid in registrul partidelor. Forma de promovare e ok dar mi se pare putin exagerata