Câteva consideraţii după manifestările de la Iaşi din Piaţa Unirii
Atmosferă sumbră marţi în Piaţa Unirii. Figuri triste şi încrâncenate, oameni care parcă veniseră la o manifestare oarecare, nu la Ziua Unirii. Aceleaşi garduri metalice puse în piaţă, aceeaşi distanţă între liderii politici şi mulţime. Cohorte de politicieni, de la toate partidele, au ocupat spaţiul de lângă scenă, fără a sesiza că tabloul e sinistru: oamenii simpli pe după garduri, figurile importante în mijloc.
Zeci de persoane au huiduit în momentul în care a fost rostit numele preşedintelui Klaus Iohannis, consilierul prezidenţial Ion Oprişor citind mesajul şefului statului. S-a huiduit în piaţă şi când a fost depusă la statuia domnitorului A.I. Cuza o coroană din partea Administraţiei prezidenţiale.
Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a declarat, în discursul său, că ”Iaşul este capitala unirii, chiar dacă actul unirii s-a parafat la Bucureşti”.
”Iaşul s-a sacrificat pentru binele naţional şi avem de reparat o nedreptate. (…) Ani de zile s-a spus că nu sunt bani pentru cultură, dar suntem decişi să schimbăm lucrurile”, a spus ministrul.
La rândul său, primarul Mihai Chirica a afirmat că românii sunt dezbinaţi. ”Suntem dezbinaţi, iar nu acesta este drumul nostru. Trebuie să facem o horă a toleranţei şi o horă a unirii. Discursul politic nu îşi găseşte locul, trebuie să ne îndreptăm atenţia către muncă, să uităm de lucrurile care ne îndepărtează”.
Senatorul liberal Iulia Scântei a vorbit despre rămânerea Moldovei în urmă, dar şi despre necesitatea construirii autostrăzii Iaşi-Tg Mureş. În timpul discursului s-au auzit huiduieli din mulţime.
După discursurile oficialităţilor, au fost depuse coroane de flori la statuia domnitorului A.I. Cuza, apoi a avut loc o defilare militară, iar în final participanţii s-au prins în Hora Unirii.
Ceremoniile oficiale au durat o oră, după care reprezentanţii oficialităţilor locale au mers la Mitropolia Iaşi. Ulterior, ei au mers la Biserica ”Trei Ierarhi”, pentru a depune coroane la mormântul domnitorului A. I. Cuza.
În Piaţa Unirii, primăria a împărţit 5.000 de plăcinte, dar şi vin fiert.
Nici un lider politic marcant de la Bucureşti n-a mai ajuns anul acesta la Iaşi, pe 24 ianuarie.
Pentru cei care au huiduit azi: http://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/comarnic-brasov-si-tg-mures-iasi-scoase-de-pe-lista-autostrazilor-prioritare-pentru-acest-an-655702
Ar fi fost locuri de muncă pentru ei, dar poate nu-și doresc locuri de muncă…