Ce spune Chirica înaintea conclavului PSD care va stabili soarta sa în partid: «Nu poți pedepsi un om care spune adevărul». De ce s-a dus la Ierusalim

Liderul PSD Iași Mihai Chirica susține că se așteaptă la maturitate și înțelepciune din partea colegilor de partid în ședința de miercuri a Comitetului Executiv al PSD, în care va fi discutată situația sa în partid, adăugând că nu poți pedepsi un om care spune adevărul.

Chirica a declarat că are așteptări relativ mari înaintea reuniunii CEx al PSD și că nu poate fi sancționat, pentru că tot ceea ce a spus s-a confirmat.

„Ordonanța 13 nu mai există, ministrul Florin Iordache a plecat și el, astfel că tot ce am rostit s-a confirmat. Nu pot fi tras la răspundere, pentru că nu am spus nimic neadevărat și nu am avut ieșiri împotriva PSD. Unii colegi s-au pronunțat deja împotriva mea, însă nu poți pedepsi un om care spune adevărul. Mă aștept la maturitate și înțelepciune în ședința de mâine”, a declarat liderul PSD Iași.

Mihai Chirica a precizat că a există un PSD vechi, dar și unul nou, recunoscând că atunci când a intrat în partid a încercat să aducă un suflu nou.

„Am rămas unic prin zgomotul pe care l-am făcut. Când am venit în partid am încercat să aduc un suflu nou, constatând că am ajuns într-un partid perimat. Cred că există masă critică în partid pentru nou PSD”, a mai spus Chirica.

Întrebat ce va face dacă i se vor retrage funcțiile politice în PSD, respectiv cea de lider al PSD Iași și vicepreședinte național, Mihai Chirica a spus că dacă se va întâmpla acest lucru, va rămâne în PSD, întrucât prezența saîn partid nu a fost conjuncturală.

„Dreptul de a fi social-democrat nu mi se poate lua. Voi continua să lupt pentru o lume normală”, a afirmat Mihai Chirica.

El a mai spus că zvonurile privind trecerea sa la PNL reprezintă porniri kaghebiste, adăugând că nu negociază cu nici un alt partid.

Totodată, Chirica a recunoscut că a fost weekendul trecut la Ierusalim și că s-a rugat inclusiv la Mormântul Sfânt, dar că vizita sa în Israel era programată de ceva timp și nu are legătură cu ședința de miercuri de la București.

„Era o chestie programată de mai mult timp. Am tot amânat de vreo patru ori, iar zilele trecute am decis să merg acolo”, a spus Mihai Chirica.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)