Bodea (PNL): Chirica n-a făcut nimic pentru reducerea poluării. Chichirău (USR): Sindrofiile la care primarul se afișează tot mai des în ultima vreme nu pot acoperi un adevăr trist pentru Iași
Liderul filialei municipale a PNL, deputatul Marius Bodea afirmă că liberalii au atras atenția în repetate rânduri privind nivelul poluării din oraș, dar că primarul Mihai Chirica n-a luat în seamă aceste avertismente.
“Criticile ministrului Mediului s-au regăsit în mai multe rânduri în punctele de vedere pe care noi, liberalii, le-am transmis la nivelul Primăriei pentru reducerea poluării din Iaşi: scoaterea traficului greu din oraș cu suprataxarea traversării oraşului, stații de filtrare a aerului, regândirea transportului public metropolitan pentru a reduce traficul din oraş, sistem park&ride la intrările în oraş, regândirea sistemului de management al traficului. Din păcate, primarul Chirica nu a făcut absolut nimic din toate acestea. Domnul Chirica răspunde tot timpul în bătaie de joc la propunerile venite din partea noastră, a Opoziţiei. Dumnealui persiflează orice soluţie pentru că are o mentalitate profund nedemocratică. Mihai Chirica este mai degrabă
preocupat de prejudicierea bugetului orașului prin tot felul de achiziții clar alterate”, afirmă Marius Bodea, într-un comunicat de presă.
Și USR a reacționat pe acest subiect, prin liderul filialei județene, deputatul Cosette Chichirău:
“Scriam acum o lună că primarul Mihai Chirica dă dovadă de ipocrizie, îmbrăcând haina de ecologist pentru a protesta împotriva aducerii “hârburilor vestice”. El doar își ascundea neputința și incompetența, știind foarte bine că vina pentru poluarea din Iași îi aparține.
Astăzi ministrul ALDE al Mediului Grațiela Gavrilescu a declarat că Primăria Iași n-a fost în stare să realizeze un plan serios pentru îmbunătățirea calității aerului în oraș (planul a fost respins de trei ori de Agenția pentru Protecția Mediului Iași!) și că din cauza “performanței“ Iașului, România riscă să intre în procedura de infringement pe tema poluării.
Vom plăti cu toții din propriul buzunar pentru incompetența unui primar preocupat doar să-și facă imagine. Pe cine va mai arăta cu degetul Mihai Chirica acum că am ajuns capitală a poluării? Varianta unei conspirații ALDE nu stă în picioare, câtă vreme acest partid are viceprimar la Iași.
Sindrofiile la care Chirica se afișează tot mai des în ultima vreme nu pot acoperi un adevăr trist și anume că trăim în cel mai poluat oraș din țară.
Însă problema nu o reprezintă doar banii pe care îi vom plăti pentru incompetența și nepăsarea celor din primărie, ci mai grav, e vorba de sănătatea noastră, a ieșenilor. Ăsta să fie noul început de care vorbea Chirica atunci când a câștigat anul trecut primăria Iași?“, a scris Cosette Chichirău pe facebook.
Bine ca Bodea, nu mai pune Chirică-PSD ! Chirică, e al nimănui, nu și-l dorește nimeni , poate doar cei de prin cluburi. Traficul greu, poate fi scos, cei de vin dinspre Tg Frumos și merg spre Vaslui și viceversa, au Șoseaua de Centura, cei ce vin din Tg Frumos și merg spre Sculeni sau Albița și viceversa, sa fie dirijați de la ieșirea din Letcani prin Bogonos -Horlesti- Vanatori -( Sculeni) sau CA Roseti -Tudor-CET -Calea Chișinăului -Tomesti -Albița. A doua varianta, sa pietruiasca Drumul Hoților și sa toarne doua straturi de asfalt și rezolva problema fără a apela la varianta Bogonos-Horlesti . A treia varianta, introducerea de taxe ,dar după oferirea de trasee alternative. Totuși, marea poluare e de la Șantierele deschise și traficul auto necontrolat, înmatricularea rablelor ( fiecare student, are mașina de 1000/1500 euro ) ! Sa introducă taxe speciale pentru accesul mașinilor in centru , bariere ca la Mamaia, dar in paralel cu investiția in mijloacele de transport in comun. Eliminarea centralelor de apartament și investiția in centrale de bloc sau scara , moderne, nepoluante.,Investiția in parcări de cartier. Nu are nici un proiect in sensul asta, toate terenurile le-a dat samsarilor imobiliari, nu a lăsat nimic pentru parcări sau spații verzi, asta e marea crima a lui Chirică, împotriva iesenilor. De fapt Chirică, e un dușman al Mediului, după taierea teilor, iată ne bagă in infrigiment pe poluare!!!!???? Exact ca in cazul teilor, trebuie organizate asociații și mitinguri astfel încât acest personaj sa fie determinat sa ia măsuri corespunzătoare sau sa plece dacă e depășit de evenimente !