Victor Deleanu, director general Casa de vinuri Cotnari: În perioada crizei a fost un boom pentru brandul Cotnari. Au crescut investițiile în promovare
Cotnari era un brand tradiţional, pe care toată lumea îl cunoştea, însă noi, la a doua generaţie, ne doream altceva, a spus Victor Deleanu, director general al Casei de vnuri Cotnari, la o conferință a Ziarului Financiar. Câteva dintre declarații:
• Am văzut că părinţii noştri deţin un brand care se adresează doar unui anumit target de consumatori şi am decis să ne separăm şi am făcut Casa de Vinuri Cotnari.
♦ Am considerat că avem viziuni diferite şi pentru a nu exista concurenţă am targetat sistemul de HoReCa, zona de vinuri premium şi clienţii tineri din mediul urban.
♦ În perioada crizei, părinţii noştri au decis ca multe dintre cheltuieli să fie tăiate, dar investiţiile în promovare să crească şi acea perioadă a fost un boom pentru tot ce înseamnă brandul Cotnari.
♦ Pe brandul Cotnari circa 10% pondere din business este pusă în promovare, pe Casa de Vinuri mai mult.
Detalii pe zf.ro