Ieșeanul Florin Morariu, socotit eroul atentatelor de anul trecut de la Londra, va fi decorat de regina Marii Britanii

Ieşeanul Florin Morariu, care a lovit un terorist în timpul atacului de anul trecut de pe London Bridge şi a adăpostit mai multe persoane în brutăria unde lucra, va fi decorat de regina Marii Britanii. Morariu spune că a reacţionat pentru ca toţi ”să scape cu viaţă”.

El va primi ordinul „The Queen’s Commendation for Bravery”, din partea reginei Marii Britanii.

Distincţia este oferită de Casa Regală britanică militarilor şi civililor care, prin fapte şi acţiuni, demonstrează că merită preţuirea şi recunoaşterea poporului britanic.

Distincţia îi va fi acordată lui Florin Morariu de către regina Elisabeta a II-a, ca urmare a propunerii Primului Ministru britanic.

„Chiar dacă pentru unii sunt considerat a fi un erou, eu nu mă gândesc decât la faptul că în acele momente am reacţionat aşa cum poate ar fi reacţionat oricare dintre noi, din spirit civic. În acele clipe de coşmar, în care în jur nu vezi decât haos, principala grijă e ca toţi cei care se află în pericol să scape cu viaţă. E onorant să fiu recompensat cu o distincţie prin care naţiunea britanică îşi arată, la cel mai înalt nivel, recunoştinţa faţă de atitudinea pe care am avut-o în acele momente. Mulţumesc, sunt recunoscător. Amintirea acelei zile va fi mereu vie”, a declarat Florin Morariu, considerat eroul atentatelor de la Londra.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)