Chirica s-a dus la conferința municipală PMP. Ce urmărește primarul Iașului

Mihai Chirica a apărut azi la conferința municipală a PMP Iași. Gestul nu reprezintă doar un semn de mulțumire pentru sprijinul PMP dat lui Chirica în consiliul local, ci face parte din strategia sa pentru 2020.

Mihai Chirica a fost exclus din PSD la începutul acestui an. PSD continuă să-l sprijine în CL (mulți consilieri social-democrați au interese de afaceri și nu vor să-și strice relația cu primăria), însă e greu de crezut că Mihai Chirica va putea candida în 2020 tot pe listele social-democraților. Chirica speră într-o debarcare a lui Dragnea din fruntea PSD, apoi noua conducerea social-democrată să-l reprimească în partid. Scenariul nu este imposibil, însă primarul Iașului și-a făcut mulți dușmani în partid, astfel că varianta revenirii sale în PSD are șanse reduse de reușită.

Ce soluție are Mihai Chirica în 2020? Surse din mediul politic ieșean afirmă că primarul bate insistent la ușile PNL, fără succes deocamdată. În plus, Marius Bodea pare să-l fi convins pe Ludovic Orban că primirea lui Chirica în PNL ar crea mari disensiuni în filială, ba chiar am putea asista la ruperea organizației.

Chiar înaintea Zilelor Iașului, Chirica s-a afișat la o reuniune Pro România desfășurată în oraș, ședință la care a fost prezent și Victor Ponta. Chirica n-a făcut însă anunțul intrării în acest partid, deși Ponta și-l dorește în Pro România.

Azi, Chirica s-a dus la o ședință a PMP. Sunt cunoscute relațiile excelente dintre Petru Movilă și Chirica, relații cimentate și de diverse interese de afaceri care gravitează în jurul celor două personaje. Însă Chirica nu va face probabil pasul către PMP, pentru că acest partid n-are o zestre electorală prea mare de oferit. E prea puțin pentru ambițiile celui care s-a proclamat urmașul lui Doina Cornea.

La ora asta, varianta luată în calcul de Chirica este cea a unei candidaturi independente la primăria Iași în 2020, cu sprijin Pro România și PMP. Posibil și cu sprijinul altor partide mici.

Dar până la o nouă candidatură, primarul Iașului va trebui să ofere multe explicații. Va trebui să le spună ieșenilor ce proiecte mari a dus la capăt în acest mandat, dar și să explice legăturile sale dubioase cu unii dezvoltatori imobiliari din târg. Mai ales că din câte se aude, la acest ultim capitol, sunt de așteptat dezvăluiri uluitoare.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)