După București și Cluj, marile firme de IT au invadat și Iașul. Universitățile din oraș scot anual doar 700 de absolvenți, iar cererea de specialiști este imensă. Ce soluții există?
Industria ieșeană de IT s-a dezvoltat puternic în ultimii cinci ani, Iașul fiind în top 4, după București, Cluj și Timișoara. Ba chiar, unele analize arată că Iașul ar fi depășit Timișoara în 2017 la cifra de afaceri cumulată (223 milioane de euro Iașul, 190 de milioane de euro Timișoara).
Ce împiedică dezvoltarea acestui sector și în următorii ani într-un ritm accelerat? Lipsa resursei umane, spun fondatorii companiilor de IT.
Conferința RBL desfășurată la Iași în această săptămână a avut ca invitați, la secțiunea “Digitalizarea-premisă esențială pentru reducerea decalajelor“, pe Dorin Cristea (RomSoft), Alexandru Holicov (Adservio), Eugen Bușoiu (3Pillar Global) șiCorina Dimitriu (Ernst&Young România).
Iașul recuperează, spune Dorin Cristea, el considerând că suntem ultima redută necucerită încă de investitori.
“Toate firmele mari s-au dus întâi la București, apoi la Cluj. Acum a venit rândul Iașului. În 2-3 ani se va satura și Iașul, însă marea problemă o reprezintă resursa umană“, a afirmat fondatorul RomSoft Iași.
Dorin Cristea a declarat că firmele cer oameni, noi n-avem de unde lua specialiști pe IT, iar soluția ar fi să angajăm din afară.
Moderatorul dezbaterii, Florin Talpeș (Bitdefender) spune că la universitățile cu profil IT din Iași sunt cam 700 de locuri, pe care se bat 2-3.000 de candidați.
“Dacă socotim și clasele de informatică din licee atunci ajungem la un coș mult mai mare din care se poate recruta“, afirmă Florin Talpeș.
O altă soluție ar fi școlile private de IT, însă firmele de profil opun rezistență la angajarea acestor oameni.
O recunoaște chiar Dorin Cristea: “Cunosc în Iași două asemenea școli. Dar firmele nu vor să-i primească pe cei care termină cursurile, rezistența este mare. În Japonia, companiile își iau oamenii și îi formează trei ani, apoi devin programatori în acea firmă“.
Corina Dimitriu (Ernst&Young România) susține că pot fi găsite soluții de robotizare pentru operațiunile nu atât de complexe, în timp ce resursa creatoare să o dezvoltăm și să o monetizăm.
Fondatorul Adservio Alexandru Holicov consideră că accentul trebuie pus pe educație, încă de la clasele mici.
Holicov spune că firma sa a digitalizat câteva sute de școli în România, dar surprinzător, la acest capitol, sunt multe alte orașe din țară în fața Iașului.
“De ce nu și Iașul? Nu am un răspuns la această întrebare“, a precizat Holicov.
Fondatorul Adservio afirmă că firmele nu trebuie să se uite doar la profit, ci și la oamenii din companie, pentru că ei aduc plus-valoare.
“Iașul trebuie să umble și la marketing. Avem oameni buni, însă școala scoate pe bandă rulantă tineri care n-au legătură cu piața muncii“, consideră Alexandru Holicov.
Concluzia dezbaterii: Piața IT din Iași încă are loc de creștere, dar lipsa forței de muncă dă peste cap planurile multor companii.
“Iașul colectează oameni dintr-un bazin larg, inclusiv din Republica Moldova. Trebuie gândit pe termen lung, însă la școlile de profil, mai ales la clasele mici, nu prea se țin orele de informatică“, a declarat Florin Talpeș de la Bitdefender.
În schimb, Dorin Cristea este de părere că firmele nu au timp să aștepte, pentru că dacă refuzi contracte, atunci pierzi bani: “Universitățile nu vor scoate mai mult de 700 de absolvenți pe an. Nu avem timp să așteptăm, trebuie să aducem oameni din altă parte“.