S-a lansat asociația “Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“. Cine sunt inițiatorii și care sunt intențiile

Reprezentanți ai societății civile din cele opt județe ale Moldovei au anunțat luni la Iași lansarea asociației “Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“. Inițiatorii demersului susțin că este necesară o voce regională puternică care să promoveze marile teme ale regiunii la București.

Printre cei care au pus la cale proiectul se regăsesc și fondatorii celor două asociații civice care luptă pentru construirea autostrăzii Iași-Târgu Mureș, respectiv ”Moldova vrea Autostradă” și ”Împreună pentru A8”.

Președintele asociației ”Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, istoricul Dorin Dobrincu a spus că Moldova nu are nici un kilometru de autostradă, el adăugând că în perioada 2012-2015 regiunea de nord-est a livrat bugetului central cu 10 miliarde de lei mai mult decât a primit prin alocări.

”Nu putem sta impasibili la degradarea regiunii noastre. Nu vrem să fim catastrofici, dar nu putem accepta să fim în paragină. Parcă am fi în stare de război. Este necesară o voce regională puternică, care să promoveze marile teme la București, iar printre fondatori se numără personalități din toate cele opt județe ale Moldovei”, a spus Dorin Dobrincu.

La rândul său, Dan Radu, un alt inițiator al proiectului, a spus că MDM este un proiect gândit de câteva luni, el precizând că în două-trei luni asociația va prezenta un raport privind starea Moldovei.

Câțiva dintre fondatorii MDM: Alexandru Călinescu, Dorin Dobrincu, Dan Radu, George Țurcănașu, Mihai Chiper, Ionel Apostol, Cătălin Urtoi, Sorin Simon, Florea Ioncioaia, Radu Popescu.

Întrebați dacă asociația se va transforma în partid, inițiatorii au spus că nu au în vedere acest lucru.

În sală au fost prezente aproximativ o sută de persoane, între care și deputatul USR de Neamț, Iulian Bulai, precum și doi consilieri ieșeni ai PNL.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)