Soluțiile omului de afaceri Bogdan Pițigoi pentru lipsa de electricieni din propria companie, dar și pentru criza de IT-iști din Iași
Dezbatere joi la Iași despre piața muncii, la care a fost prezent și ministrul Marius Budăi. Cel mai incitant discurs l-a avut omul de afaceri ieșean Bogdan Pițigoi (fondatorul Tester Grup), care a venit cu soluții pentru două dintre probleme: una în propria firmă, lipsa de electricieni, iar cealaltă, care vizează criza de IT-iști la Iași:
√ Eram ieri cu colegii și evident că a apărut aceeași problemă pe care o discutăm și aici: există o criză a forței de muncă. Nu găsim electricieni. Păi cum așa? În județul Iași sunt în total 175.000 de angajați. Câți electricieni avem nevoie? Trei. Bine, atunci am zis că din cei 1.000 de electricieni din Iași trebuie să aducem trei în compania noastră. Eu nu cred că există o criză a forței de muncă. Omul care vrea să trăiască mai bine, să câștige mai bine, este vinovat? Eu cred că nu. Le-am spus colegilor mei că problema este a noastră. Pentru că, noi în companie, trebuie să fim în stare să creăm un sistem, astfel încât să fim atractivi pentru respectivul electrician. Orice electrician din județ, dacă vrem un sistem atractiv, ar trebui să vină la noi. Păi vrea foarte mulți bani. Nu contează câți bani vrea un om, contează cât reușește el să genereze, astfel încât prin munca sa să-și plătească salariul său, taxele către buget, cheltuielile indirecte și la sfârșit un mic plus să rămână la companie.
Dacă omul vrea o mie de euro net în regulă, dacă el produce 1.723 de euro atunci să vină. Asta trebuie să creăm noi toți. Nu oamenii sunt de vină, cred că sistemele sunt de vină. Sistemele din companiile noastre nu reușesc să aducă oameni buni și să-i facă să fie competitivi. Când vom fi organizați și vom crea sisteme performante, vor veni cei mai buni oameni să se angajeze la noi.
√ Nu sunt IT-iști în Iași, avem problema asta. Eu am o companie de birouri și este o cerere foarte mare de birouri. Firmele spun că ar vrea spații mai mari, dar nu găsesc IT-iști. Păi de ce nu găsiți? Păi sunt 400 de locuri la facultate în Iași. De ce? Că n-avem profesori. Ok, hai să găsim profesori. O mulțime de companii de IT au manageri care ar ști exact ce să predea studenților și ar fi dispuși să vină să predea la facultate. Poate se găsește cadrul legal ca în facultăți să fie niște profesori asociați din cadrul mediului de afaceri și să specialzeze oameni. Sunt convins că găsim 20 de manageri buni în Iași care să țină un curs aplicat pe ceea ce se cere. Dacă ar fi profesori ar fi 2.000 de locuri la facultate în Iași. Vă dați seama câți oameni ar intra în plus în fiecare an? Ar fi 1.600 de IT-iști. La zece metri pătrați pentru fiecare IT-ist înseamnă 16.000 de metri pătrați în plus. Asta înseamnă taxe petru autorizare, înseamnă locuri de muncă, înseamnă bani în plus. Iată cum România poate să crească.