Oficial Prime Kapital: Iașul va cunoaște o dezvoltare accelerată în următorii ani și va depăși Timișoara

Iașul a intrat de ceva timp în atenția jucătorilor mari, care vin cu proiecte de anvergură în zona imobilară. Cei de la Prime Kapital au în plan să construiască proiectul Silk Project pe fos­ta platformă din industria textilă Teba, unde vor investi circa 200 milioane de euro.

Interesant, oficialii Prime Kapital susțin că Iașul se va dezvolta accelerat în următorii ani și că vom depăși la acest capitol Timișoara, avantajul Iașului fiind legat de posibilitatea atragerii de talente atât din celelalte județe ale Moldovei, cât și de peste Prut, din Republica Moldova.

„Iaşul este al doilea cel mai mare oraş al României după populaţie, însă ca PIB este depăşit de Cluj şi Timi­şoa­ra. De ce? Pentru că în Iaşi nu sunt sufi­ciente investiţii, iar Silk tocmai asta va face. Potrivit unui studiu, proiectul va aduce bugetului local venituri din taxe de 160 milioane euro în următorii 10 ani, luând în calcul inclusiv taxele plătite de cei care vor lucra în noile birouri. Esti­mă­rile noastre sunt că Iaşul va cunoaşte o dezvoltare mai accelerată în următorii ani şi va depăşi Timişoara în curând“, a spus pentru Ziarul Financiar Maggie Kitshoff, mana­ging direc­tor of residential şi office developments în cadrul Prime Kapital.

În luna august Silk District a primit avizul de mediu, iar dezvoltatorul își propune să realizeze la Iaşi cel mai mare proiect de regenerare urbană şi să transforme fosta platformă industrială Tomiris într-un ansamblu imobiliar de ultimă generație.

Suprafața de 10 hectare de pe Calea Chișinăului va oferi ieșenilor clădiri de birouri clasa A, blocuri de locuințe moderne și servicii complementare de calitate.

„Conform raportului de mediu, procentul de spațiu verde, format majoritar din vegetație spontană, al platformei Teba este de aproximativ 2,6%. După finalizarea Silk District, 49% din ansamblul imobiliar va cuprinde spații verzi, pietonale și de recreere care îmbunătățesc calitatea aerului, contribuie la combaterea poluării, completează peisajul urban și oferă o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber. Silk District susține dezvoltarea durabilă a Iașului și va transforma platforma industrială Teba”, a declarat Mihail Vasilescu, partener Prime Kapital.

Silk District este un proiect de tip mixed-use la scară largă, cu funcții multiple, dispuse pe mai multe niveluri și combinate şi va aduce în Iași 100.000 metri pătrați de birouri clasa A și 2.500 apartamente moderne. De asemenea, ansamblul include și un hotel de 4 stele cu facilități de conferință și săli de fitness (1.500 mp), spaţii de retail şi servicii (11.700 mp), o clinică medicală privată (1.500 mp), zone verzi cu circulaţii pietonale şi spaţii de recreere (49% din amplasament), spaţii de joacă (3.500 mp) şi o grădiniţă privată (1.500 mp).

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)