Ieșeanul Costel Alexe a trecut examenul din comisii pentru postul de ministru la Mediu. Una dintre priorități: elaborarea Planului Naţional pentru Combaterea Tăierilor Ilegale

Deputatul PNL Costel Alexe, propus ministru al Mediului, susține că procesul unificării cu Ministerul Apelor și Pădurilor va consuma “ceva resurse“, precizând că una dintre prioritățile sale va fi elaborarea Planului Național pentru Combaterea Tăierilor Ilegale.

Costel Alexe a declarat că, în acest moment sunt două ministere, cel al Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor, și că în urma comasării celor două instituții “întreaga arhitectură organizatorică trebuie regândită“.

“În primul rând, trebuie să punem la punct instituțiile la nivel funcțional. În momentul acesta avem două ministere care trebuie să fuzioneze, deci întreaga arhitectură organizatorică trebuie regândită. Tot acest proces va consuma ceva resurse. În paralel, trebuie să demarăm discuțiile pentru elaborarea Planului Național pentru Combaterea Tăierilor Ilegale, trebuie să vedem cum deblocăm programul de finanțare pentru sisteme fotovoltaice și vreau să discut cu grupul de lucru care se ocupă cu dezvoltarea SUMAL (sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase – n.r.). Tot urgent trebuie să planificăm campania de împădurire din primăvară și să revizuim legislația din domeniul deșeurilor“, a afirmat deputatul Costel Alexe, ministru propus pentru portofoliul de la Mediu, Ape şi Păduri.

Costel Alexe a mai spus că discuțiile de marți, la audierea sa în comisiile reunite de specialitate, au fost “bune și sincere“, adăugând că după învestirea guvernului, va colabora strâns cu parlamentarii din comisiile de mediu.

“Audierile au decurs normal, mai ales că în comisia de mediu sunt oameni care înțeleg bine domeniul. A contat și faptul că în sală au fost prezenți premierul desemnat Ludovic Orban și Raluca Turcan, propusă ca vicepremier“, a precizat Costel Alexe.

Deputatul PNL Costel Alexe, care este și liderul organizației județene Iași a liberalilor, a afirmat că se va bate pentru Moldova și că va fi “o voce care va susține proiectele regiunii“.

Costel Alexe a primit marţi aviz favorabil pentru portofoliul de la Mediu, Ape şi Păduri din partea parlamentarilor din comisiile reunite de specialitate. În favoarea sa au votat 23 de parlamentari, cinci aleși s-au abținut, iar alți cinci au votat împotrivă.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)