Dumitru Fodor: Vom avea Guvernul ideal când ne vom conduce organizațiile așa cum ne-ar plăcea nouă să fim conduși de politicieni

O poveste despre trafic și antreprenoriat. Cum am devenit membru RBL
Dumitru Fodor, antreprenor, owner Vetro

Suntem la mai bine de 10 ani de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, dar vedem că, momentan, integrarea au realizat-o mai ales cei care au plecat și mai puțin cei care au rămas. După mai bine de un deceniu ne punem încă problema că vrem să fim o țară europeană, de parcă timpul scurs de la aderare ne-ar fi oprit în loc. Întrebarea este: cine să facă din România o țară europeană? Și cu ce fel de mentalitate mergem înainte?


Acum câțiva ani, conduceam pe autostradă prin Franța în regiunea Bretaniei. O reală plăcere! La un moment dat, apare semnul de limitare de viteză pentru 100 km/h. Am văzut că toată lumea a încetinit, dar eu am continuat să merg cu 130 la oră, doar ce era să se întâmple, era păcat de drumul bun! La vreo două săptămâni după ce mi-am satisfăcut această plăcere, am aflat făcând drumul la cutia poștală care a fost prețul depășirii vitezei la francezi. Anul acesta, în aprilie, m-am aflat într-o altă țară europeană într-un microbuz condus de un conațional. Românul nostru era stabilit de ceva ani acolo. Scenariul, asemănător: limitare de viteză la 100 km/h. Noi, nerăbdători, l-am îmbiat pe românul nostru să-i „dea talpă“, că se putea merge lejer cu 130 la oră. Răspunsul lui, revelator, ne-a izbit: „aș putea să depășesc limita de viteză, nu îmi e frică de radar, pentru că știu că nu este pe aici, dar dacă mă vede cineva care îmi cunoaște numărul de la mașină când mă va întâlni îmi va spune că nu respect regulile și că pun viața celorlalți în pericol“.

Am avut o lungă perioadă de timp în care am făcut drumul de la Iași la București și înapoi într-o mare grabă, folosind toate tertipurile posibile ca să scurtez timpul, dar niciodată n-am câștigat în mod real, cu tot chinul meu, mai mult de 20-30 de minute. Am făcut asta până când am realizat că e foarte posibil ca așa cum îți conduci mașina să-ți conduci și afacerea. Merită atât de mult stres vreme de 5-6 ore ca să câștigi 20 de minute la final? La fel și în cazul antreprenoriatului: merită atâta agitație pentru a câștiga, la final, doar doi-trei leuți în plus?

Doi-trei ani am făcut antreprenoriat pe cont propriu, după priceperea mea de la acel moment și cu metodele despre care am crezut eu că vor funcționa. Apoi am avut norocul de a-i întâlni pe cei de la Romanian Business Leaders și mi-am propus ca, din acea zi înainte, să încerc să învăț de la cei mai buni.

Schimbarea vine mai întâi din mediul privat

M-am implicat entuziast în proiecte diverse. Doi ani la rând ne-am întâlnit vreme de 7 săptămâni la „Atelierele de antreprenoriat“ și am discutat cu toți cursanții despre cum este să începi o afacere și cu ce provocări te întâlnești. Aici l-am cunoscut pe Dan Schipor, cu care am și făcut un proiect de consultanță în zona strategică pentru Vetro și care ne-a adus multă plusvaloare. În cadrul „Mentoria“ am avut eu bucuria unor mentori din rândul antreprenorilor și am învățat de la Felix Pătrășcanu un lucru simplu: în orice proiect de asociere este nevoie de maximă claritate, onestitate și integritate. De la Magda Ropotan, un intraprenor strălucit, am învățat că inovația nu este despre a descoperi ceva, cu totul și cu totul nou, ci de a perfecționa ceva ce deja există. M-am plimbat mulți kilometri pentru a întâlni adolescenți în licee și a le vorbi despre experiența mea în cadrul „Vreau să fiu antreprenor“, un proiect de care se ocupă acum la nivel local cu mare succes Dan Drăghici.

Prin voluntariat, prin tot ceea ce mi s-a oferit din partea unor mentori, prin implicare și contactul cu membrii RBL în general am făcut o schimbare importantă în viața mea profesională. Am învățat că este mai bine să te trezești cu o jumătate de oră mai devreme, să conduc fără stres și că ajung tot acolo în condiții de siguranță. Am învățat că dacă ești corect cu tine în primul rând, atunci vei fi corect cu toți partenerii tăi, indiferent de cât mai mari sunt schimbările în jurul tău. Nu în ultimul rând, cred acum că schimbarea în țara asta pe care ne-o dorim europeană poate veni ea și dinspre clasa politică, dar mai întâi vine din mediul privat, deoarece schimbările de mentalitate pe care le poți produce la nivelul unor companii, pornind de la propriul exemplu, vor produce mai departe alte schimbări la nivelul familiilor și prietenilor acestora, iar la final vom vedea schimbarea dorită la nivelul educației în societate și chiar la nivel politic. Dacă noi, antreprenorii, ne vom conduce afacerile așa cum ne-am dori să ne conducă pe noi Guvernul, în cele din urmă va veni și acea zi cu un Guvern care să conducă țara la fel cum ne conducem noi companiile. Dacă noi ne dorim ca toți participanții la trafic să conducă regulamentar, putem începe să le respectăm întâi noi și apoi să pretindem de la ceilalți!

Vă așteptăm la Conferința RBL Iași de pe 14 noiembrie!

După un an de la lansarea filialei Romanian Business Leaders în Moldova, mai exact în Iași, ne propunem din nou să reunim lideri de business din această zonă și nu numai pentru a trașa direcții de viitor în domenii în care antreprenoriatul poate excela.Împreună putem acționa pentru viitorul regiunii din care facem parte, iar cu ocazia aceasta vă invităm alături la Conferința anuală Romanian Business Leaders din Iași pe 14 noiembrie, Complex Palas, Sala Rossini – Verdi.

Detalii și înscrieri aici – https://evenimente.heme.ro/conferinta-romanian-busi…/comanda.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)