Un scurt comentariu despre afirmația în doi peri a lui Orban cu posibila venire a lui Chirica la PNL

Vine Chirica la PNL? “Nici vorbă, de unde scoateți prostiile astea?“, spunea Ludovic Orban în urmă cu vreun an. Aflat azi din nou la Iași, de Ziua Unirii, lui Orban i s-a pus aceeași întrebare. Răspunsul este însă altul, nu neapărat surprinzător pentru cunoscători.

Chestionat dacă este posibilă o candidatură a lui Mihai Chirica pe listele PNL, Orban a răspuns: “Vom vorbi după realizarea sondajului”.

Nu e clar dacă Mihai Chirica vine în PNL, dar este pentru prima oară când de la vârful PNL se lasă explicit portița deschisă.

Posibil ca decizia nici să nu fi fost încă luată, dar cert este că la centru în PNL se ia serios în calcul varianta asta. Totul depinde de sondajul de opinie pe Iași, pe care PNL îl face chiar în aceste zile, dar și de modalitatea în care vor fi aleși primarii.

Pe alegeri într-un tur, presiunea ca Mihai Chirica să intre în PNL va crește. Dacă vor fi două tururi, atunci liberalii își vor calcula șansele și vor decide. Oportunism politic? Cât încape. La fel va fi și în restul țării, iar pentru un PNL la guvernare va fi mai simplu să ia primarul cu totul decât să construiască o alternativă sănătoasă.

Cât privește comportamentul lui Chirica de azi din Piața Unirii, primarul de Iași a avut mare grijă să-și perie musafirii. N-a contat nici faptul că o parte dintre oamenii din piață i-au huiduit pe Iohannis și pe Orban. Chirica a lăudat guvernul, le-a cerut liberalilor să continue reformele, ba chiar i-a aplaudat pe Iohannis și Orban în timp ce aceștia vorbeau.

Ce urmează pe scena politică locală? Același blat pe sub masă de ani buni, în numele interesului Iașului. PNL nici n-ar fi la primul blat local din istorie, Fenechiu și Nichita fiind deschizătorii de pârtie.

Comentariu

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)