Dezbatere captivantă vineri la Teatrul Naţional: Cum a devenit Iaşul o poveste de succes în IT și cum se conturează viitorul în regiune?

Antreprenori și specialiști din zona IT din România își spun poveștile de succes la IQ Digital Summit Iași.

Accesul la IQ DIGITAL Summit care va avea loc VINERI, 27 MAI, se va face gratuit, în limita locurilor din Teatrul Național Iași -> pe baza unei aplicații, disponibile AICI.

La nivel international, Iașul este considerat centrul tehnologic cu cea de-a doua cea mai rapidă creştere din Europa. Companii mari precum Amazon investesc serios în Iași, unde lucrează acum peste 12 mii de specialiști IT (un număr care a crescut de patru ori în ultimii 12 ani).

Iași, o poveste de succes în IT&C

Giganții tech investesc în talent, dar și în idei bune, de oriunde ar veni ele. Așa se face că start-up-uri din Iași au primit investiții de milioane de euro, iar companiile mari își deschid aici birouri și angajează specialiști din regiune.

Cum a devenit Iași, în ultimul deceniu, o poveste de succes și cum se conturează viitorul în regiune? Invitați speciali vor dezbate împreună în timpul panelului dedicat de la IQ Digital Summit Iași.

Panelul va fi moderat de economistul Dan Zaharia, inițiatorul laboratorului de idei Fab Lab Iași, un spațiu de lucru care accelerează inovația și colaborarea în comunitatea tehnică din oraș.

La evenimentul de la Iaşi vor participa și Ministrul Digitalizării din România, Sebastian Burduja (centru), care se va întâlni cu acest prilej cu vicepremierul pentru digitalizare din Republica Moldova, Iurie Țurcanu (dreapta) – într-un format nou produs de Upgrade 10 : Digitalination, avându-l pe expertul Radu Puchiu (stânga) drept moderator. Detalii, aici.

La eveniment si-a anunțat prezența și prefectul de Iași, fost ministru al comunicațiilor care are background în industria IT, Bogdan Cojocaru . Înainte de a fi prefect, el a lucrat în industria IT.

Evenimentul va aduce la Iași, în 27 mai, doi cunoscuți experți globali din tehnologie, lideri din digitalizare și alți invitați speciali.

Summit-ul va fi deschis de Jonas Kjellberg, unul dintre fondatorii Skype, care, în materialele sale educative și inspiraționale, vorbește despre toate aspectele unui business modern din zona tech.

Kjellberg a fondat și Campuz Mobile (cumpărat de Vodafone), unde a fost și CEO, a fondat Player.io (cumpărat de Yahoo!) și a prezidat board-ul iCloud (cumpărat de Apple). În prezent, e investitor în BCG Digital Ventures și Gear Up Ventures.

Un alt speaker așteptat este extravagantul futurolog Richard van Hooijdonk (foto) – CEO al Trendforce.one – cel care va aduce pe scena IQ DIGITAL Summit cele mai noi ipoteze însoțite de soluții pentru adaptarea la schimbările fundamentale prin care trece omenirea.

Van Hooijdonk e unul dintre experții care vorbește frecvent la Google, Meta, IBM sau Microsoft despre trendurile care vor redesena viitorul. Invitatul nu e doar un teoretician cu soluții ieșite din comun.

Un alt moment special va fi discursul și interviul live-on-stage cu antreprenorul în serie Radu Georgescu, partener Gecad Ventures – implicat în zeci de proiecte IT cunoscute.

Conceptul IQ DIGITAL a fost gândit de echipa Upgrade 100 alături de George – o inovație BCR – ca un format informativ și educațional hybrid media, cu un conținut ce îmbină cultura digitală cu tehnici din televiziune, menit să ajute la rezolvarea provocărilor întâmpinate în procesele de digitalizare cu care se confruntă antreprenorii din sectorul IMM din România.

După succesul primului sezon – la care au participat peste 30 de experți și lideri de opinie din zona tech și care a ajuns la peste 150.000 de antreprenori români interesați de digitalizare -, organizatorii au decis extinderea și cu un format dedicat marilor comunități profesionale tech și IT locale.

Iași e primul mare oraș unde se lansează conceptul în formatul eveniment cu public.

AGENDA SUMMIT-ULUI AICI

IMPORTANT: Accesul la IQ DIGITAL Summit din 27 mai se va face gratuit, în limita locurilor din Teatrul Național Iași -> pe baza unei aplicații, disponibile AICI.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)