Filip Havârneanu (USR): Impozitarea bacşişului este un atac la adresa angajaţilor din HoReCa afectaţi grav de pandemie. Urmează şi taxa pe colinde?
Deputatul USR Filip Havârneanu susţine că impozitarea bacşişului reprezintă un atac la adresa angajaţilor din HoReCa afectaţi grav de pandemie, el întrebându-se dacă nu cumva va urma şi “taxa pe colinde”.
Filip Havârneanu a precizat miercuri, într-un comunicat de presă, că proiectul prin care bacşişul va fi trecut pe nota de plată şi pe bonul fiscal este un atac la adresa angajaţilor din HoReCa, afectaţi grav în perioada pandemiei.
Totodată, el a întrebat pe un ton ironic dacă actuala majoritate guvernamentală nu intenţionează să introducă şi “taxa pe colinde”.
“Acest nou proiect de lege susținut de coaliție, prin care practic se introduce impozitul pe bacșiș, demonstrează un mare dispreț față de angajații care îşi fac ireproșabil meseria. Grija statului este ca nu cumva vreun român să se îmbogățească prin muncă onestă. Cei mai afectați vor fi salariații din domeniul HoreCa, sector deja zdruncinat de pandemie. Statul a decis să supraimpoziteze și joburile part-time, astfel că un chelner care lucrează câteva ore este taxat o dată pe contractul lui part-time și va trebui să suporte și impozitul pe bacșișul obținut. Adică trebuie să dea la stat aproape tot ce muncește. Asta ca să aibă guvernul bani de pensii speciale. De pensiile speciale nu se atinge nimeni, actuala coaliţie nu intenţionează să le desfiinţeze”, a declarat deputatul USR, Filip Havârneanu.
Camera Deputaţilor a adoptat decizional un proiect de lege iniţiat de fostul senator Eugen Teodorovici care prevede evidenţierea bacşişului pe nota de plată şi pe bonul fiscal. Sumele care provin din bacşis vor fi distribuite angajaţilor integral. Banii din bacşiş sunt consideraţi venituri cu reţinere la sursă, fără a fi cuprinse în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi nici nu intră în zona de aplicare TVA.
Astfel, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Prevederile ar urma să intre în vigoare, potrivit prezentei legi, de la 1 ianuarie 2023, iar nerespectarea acestor dispoziţii pot fi sanţionate cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei. Legea merge la promulgare.
Singura sarcină fiscală stabilită de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%.