Senatul a adoptat legea USR care oferă asistență juridică gratuită pentru victimele violenței domestice și extinde durata ordinelor de protecție la 12 luni

Proiectul de lege iniţiat de USR privind acordarea de asistenţă juridică gratuită pentru victimele violenţei domestice şi extinderea duratei ordinelor de protecţie la 12 luni a fost adoptat de Senat, urmând a fi dezbătut şi la Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege a fost depus de deputatele USR Monica Berescu si Oana Toiu şi a fost votat în unanimitate la Senat.

Potrivit iniţiatorilor, proiectul vine în sprijinul victimelor violenței domestice și oferă soluții pentru două probleme majore cu care se confruntă victimele violenței domestice.
“Statistica din România este înfiorătoare, aproape 500 de femei fiind ucise în ultimii zece ani în urma violențelor din familie. Sunt zeci de mii de victime ale violenței domestice care trebuie protejate. De aceea votul din Senat este unul extrem de important și reprezintă un prim pas pe care îl facem pentru o mai bună protecție a victimelor violenței domestice. Violența domestică este un flagel care a cuprins intreaga societate, în condițiile în care la sfârșitul anului trecut aproape 100.000 de persoane reclamaseră cel puțin o dată, un caz de violență domestică“, a declarat deputatul USR, Monica Berescu.

Ea a adăugat că prin cele două modificări ale legii, se dublează perioada de valabilitate minimă pentru noile ordine de protecție, iar victimele primesc sprijinul juridic necesar pentru a se apăra în instanță și pentru a-și recâștiga drepturile umane și demnitatea.

“Am încredere că acest proiect va obține și voturile necesare în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional”, a precizat Monica Berescu, co-inițiatoare a legii și deputat USR de Iași.

Inițiativa USR a fost depusă în urma consultătorilor cu victime ale violenței domestice, dar şi cu societatea civilă.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)