BOMBĂ ÎN POLITICA IEŞEANĂ. Senatorul Liviu Brătescu a demisionat din PNL, nemulţumit că i s-a propus locul patru la Camera Deputaţilor: Nu mi-aș putea găsi un astfel de loc într-o politică unde cumătria e criteriul de promovare

Senatorul Liviu Brătescu a anunţat marţi seară că demisionează din PNL, după ce filiala ieşeană a liberalilor i-a propus să ocupe locul patru pe lista PNL pentru Camera Deputaţilor.

Brătescu a scris pe Facebook că PNL Iaşi i-a transmis că nu mai are nevoie de el în partid, adăugând că nici nu şi-ar găsi un astfel de loc “într-o politică unde cumătria e criteriul de promovare pe lista de parlamentare”.

“Înlocuirea mea de pe lista de la senat și apoi poziția care mi-a fost propusă de actuala conducere a filialei îmi transmite clar mesajul ca nu mai este nevoie de Liviu Brătescu în PNL. Nici nu mi-aș putea găsi un astfel de loc într-o politică unde cumătria e criteriul de promovare pe lista de parlamentare. Îmi place să mă implic, să construiesc proiecte bune și necesare, mi-a plăcut mereu. Pe scurt, îmi place să particip la joc, mă implic și m-am implicat tot timpul, cu toată energia. Dar când echipa în care activezi face jocuri împotriva ta, este un semn că a sosit momentul unei profunde reevaluări privind direcția, calea, viitorul”, a afirmat Liviu Brătescu.

El a afirmat că a refuzat propunerea conducerii filialei Iași de a ocupa locul patru la Camera Deputaților pe “o listă în care nu crede”.
“Sunt astfel nevoit după 25 de ani de politică liberală, să îmi anunț demisia din Partidul Național Liberal Iași. Voi reflecta în aceste zile cu privire la viitorul meu politic. Mă consider un liberal liber”, a adăugat Liviu Brătescu.

El a mai spus că nu poate fi de acord cu lista propusă de conducerea PNL Iași pentru că “nu are la bază criterii transparente și corecte de întocmire”.

Potrivit unor surse politice, primul loc la Senat pe lista PNL ar urma să fie ocupat de Lucian Petrică Rusu, secretar general adjunct la Secretariatul General al Guvernului,, în timp ce la Camera Deputaţilor prima poziţie îi va reveni şefului filialei, Alexandru Muraru, în prezent deputat.
Locul 2 la Camera Deputaţilor ar urma să fie ocupat de Sorin Afloarei, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, iar pe locul trei ar urma să fie Sorin Năcuţă, în prezent deputat.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)