Lacrimi şi amintiri emoţionante la festivitatea de premiere a cadrelor didactice ieşite la pensie. ”Sunt oameni cu 40 de ani vechime, merită tot respectul, au prins multiple crize”
Momente emoţionante vineri la Hotelul Unirea, unde peste o sută de pensionari din învăţământul preuniversitar ieşean au celebrat finalul carierei. A fost o dezbatere organizată de Confederația Europeană a Sindicatelor Independente (CESI) și Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași. De altfel, la eveniment au fost prezenţi numeroşi musafiri din străinătate, printre care Marcello Pacifico, președintele Academiei CESI, dar şi Sabrina Pellerito, vicepreședinte al Comisiei Sociale CESI. A fost prezent şi prefectul de Iaşi, Felix Guzgă.
Liderul USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă a precizat că evenimentul este unul important pentru pensionarii promoției 2024.
Am găsit o oportunitate de a-i integra în proiectul nostru frumos, promovat de către Comisia Europeană și Confederația Europeană a Sindicatelor Independente prin conferința „Ziua Educației – Rolul Educației în Consolidarea Serviciilor Publice și Gestionarea Crizelor Multiple. Când vorbim de crize multiple ne referim la pandemie, dar şi la criza climatică, şi mai recent războiul din Ucraina”, a declarat preşedintele USLIP Iaşi, Laviniu Adrian Lăcustă.
Totodată, Lăcustă a menţionat că principalul criteriu privind alegerea cadrelor didactice prezente la acest eveniment a fost calitatea de membru USLIP Iaşi.
”Sunt oameni care au parcurs nu doar aceste crize la care facem referire, vorbim de niște profesori care au şi peste 40 de ani vechime în învățământ, prin urmare au prins și o bună parte din epoca comunistă. Noi credem că ei merită tot respectul societății ieșene, și nu doar al societății ieșene, ci și al principalelor instituții: Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Iași”, a mai afirmat Laviniu Lăcustă.
Educatoare, cu 45 de ani de muncă în spate: Nu mi-am făcut treaba «vezi Doamne dragă că m-am temut de director»
Cu o carieră de 45 de ani, Paraschiva Butuc a fost educatoare la Liceul Tehnologic din Belceşti. Ea a precizat că anii petrecuți cu copiii au reprezentat, de fapt, ,,o misiune nobilă”.
”Meseria asta, de fapt, eu nu o consider o meserie, ci o misiune nobilă, în care zi de zi te pregătești și ai tangențe cu oamenii. În primul rând cu copiii și apoi cu părinții acestora, cu colegii din școală. Trebuie să faci în așa fel încât să te integrezi perfect ca să faci față acestui labirint, unde înveți și oferi”, a spus aceasta.
Cu lacrimi în ochi, educatoarea Paraschiva Butuc a spus că este mulţumită că a rămas respectată de elevi, părinţi, dar şi de colegi.
”Ca educator, eu am lucrat în mai multe locații, întrucât în Belcești nu exista o grădiniță de sine stătătoare. Dar am avut mulțumirea că, în locuri mici, am făcut lucruri mari, și am rămas, sper, în amintirea copiilor și a părinților, ca doamna educatoare. Niciodată, și o spun cu mâna pe inimă, nu au fost presiuni asupra mea. Eu dintotdeauna mi-am făcut activitatea pe toate planurile. Am colaborat cu conducerea, cu factorii de decizie din comună, am avut parteneriate, și niciodată nu s-au făcut presiuni. Nu mi-am făcut treaba «vezi Doamne dragă că m-am temut de director» . Pe 9 septembrie, când a început școala, mi-am văzut copiii, care întrebau «Unde este doamna mea?». Am primit multe telefoane în ziua aceea, am fost copleșită, dar și tristă că nu m-am mai putut duce”, a mai afirmat educatoarea pensionară.
Ea a precizat că şi-a iubit meseria şi nu a fost tentată să plece în străinătate.
”Niciodată nu am fost tentată să plec, mi-am iubit meseria, soțul meu a fost învățător în aceiași școală. Probabil și el mi-a insuflat dragostea pentru această meserie. El a ieșit anul trecut la pensie și dimineața vedeam tristețea pe fața lui, pentru că eu plecam la școală și el rămânea acasă. El a ieșit la pensie anul trecut. Noi ne-am atașat prea mult de școală”, a adăugat educatoarea.
La finalul evenimentului, profesorii seniori şi-au ridicat premiile. De asemenea, liderul de sindicat Laviniu Lăcustă le-a urat celor prezenţi sănătate, dar şi să se bucure de viaţă într-un ”mod atractiv”.
Evenimentul de la Iași a fost finanțat de către Comisia Europeană.