Liberalul Muraru după votul din PNL pentru Crin Antonescu candidat la Cotroceni: Nu e perfect, dar e autentic. Și într-o lume plină de zgomot, autenticitatea contează
Crin Antonescu a primit duminică votul liberalilor pentru a candida la prezidenţiale. Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a scris pe Facebook după Consiliul Naţional PNL că Antonescu nu e un politician obişnuit, că acesta spune adevărul chiar când e incomod şi nu aleargă după funcţii.
”A fost în guvernare și în opoziție, dar mereu a pus România pe primul loc. Știe să asculte, nu doar să vorbească. Spune adevărul, chiar când e incomod. Și nu alergă după funcții – a dovedit-o deja. Știe cum funcționează lumea (a condus Senatul, a negociat în UE, a adus PNL în familia Partidului Popular European). Nu e păpușa nimănui – nu e „omul Bruxelles-ului” sau al altora, ci al românilor. Știe să spună „nu” când interesele României sunt în joc. Nu vorbim despre un partid sau o campanie. Vorbim despre ce lăsăm generațiilor viitoare.
Crin Antonescu nu e perfect – dar e autentic. Și într-o lume plină de zgomot, autenticitatea contează”, a afirmat Alexandru Muraru.