Edilul PNL din comuna Plugari, singura localitate ieşeană cu primar liberal în care Antonescu a ieşit pe primul loc: PNL are nevoie de un reset profund. Așteptăm demisia în bloc a Biroului Politic Național
Paul Mursa, primarul liberal al comunei Plugari, singura localitate cu edil PNL din judeţul Iaşi unde Crin Antonescu a ieşit pe primul loc, susţine că aşteaptă demisia în bloc a Biroului Politic Naţional PNL.
Mursa afirmă că era de ”bun-simţ” ca atunci când s-au decis candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicolae Ciucă, primarii să fie consultaţi.
”La nivel național, este clar pentru toată lumea: PNL are nevoie de un reset profund. Așteptăm demisia în bloc a Biroului Politic Național. Cei care au dus partidul într-o direcție greșită trebuie să plece și să nu-i mai vedem în rândurile din față. Să lase locul celor care pot reconstrui cu seriozitate și respect pentru valorile liberale. Băieți decidenți de la centru, plecați acasă! Poate peste 3 ani o să vă găsiți un loc de muncă”, a scris edilul comunei Plugari, Paul Mursa pe Facebook.
Totodată, Mursa a precizat că probabil el va mai obţine un nou mandat de primar, dar că liderii de la centru nu vor mai prinde nici măcar pragul electoral.
”Era de bun-simț ca, atunci când s-au luat deciziile privind candidaturile lui Crin Antonescu și Nicolae Ciucă, primarii partidului să fie consultați. Dar nu s-a întâmplat. S-a mers pe ideea greșită că, dacă PNL are peste o mie de primari, orice candidat impus de la centru va fi scos președinte, pentru că primarii își vor pune în joc imaginea. Realitatea a demonstrat contrariul. Și mai e o întrebare: Dacă 98% dintre primarii aleși din România n-au reușit să-l ducă în turul doi pe Crin Antonescu, cu tot aparatul partidului în spate, cum ar putea deveni președinte Nicușor Dan, un candidat independent, fără partid și fără structură locală? Românii vor altceva. Mesajul a fost clar. E timpul să facem un pas în spate și să le respectăm alegerea”, a mai afirmat primarul Paul Mursa.
În localitatea ieşeană Plugari, Crin Antonescu a câştigat alegerile, cu 42,4 la sută, el fiind urmat de George Simion, cu 37,3 la sută.
Este singura localitate din judeţul Iaşi cu primar PNL în care Antonescu s-a situat pe primul loc. Alegerile din judeţul Iaşi au fost câştigate de George Simion cu 36 la sută, urmat de Nicuşor Dan 28,5 la sută.