Deputatul PSD Bogdan Cojocaru: Autostrada din zona municipiului Iași a intrat în licitație. Ofertele pentru cele trei tronsoane cuprinse între Lețcani și podul de peste Prut se vor depune în lunile iulie, august și septembrie

Autostrada din zona municipiului Iași a intrat în licitație, a precizat deputatul PSD Bogdan Cojocaru. Acesta a afirmat că ofertele pentru cele trei tronsoane cuprinse între Lețcani și podul de peste Prut se vor depune în lunile iulie, august și septembrie.

“Trebuie să menținem ritmul în ceea ce privește A7 și A8. Sunt două proiecte esențiale pentru dezvoltarea Moldovei și a Iașului. Mă bucur că avem licitații și pentru aceste trei tronsoane, unele dintre cele mai importante pentru tot ceea ce înseamnă aglomerarea urbană Iași. Este un punct de referință, o etapă avansată la care au contribuit foarte multe persoane și instituții“, a declarat Bogdan Cojocaru.

El aminteşte ceea ce a însemnat guvernarea social-democrată din ultimii ani și mandatul lui Sorin Grindeanu de la Ministerul Transporturilor pentru investițiile în infrastructura rutieră din zona Moldovei. Potrivit lui Cojocaru, un merit aparte îl are și societatea civilă ieșeană care a insistat indiferent de Guvern ca Iașul să fie legat prin autostrăzi de celelalte regiuni ale țării.

Date despre fiecare tronson în parte:

Tronsonul 3 Leţcani (DN28)-DN24 (Iaşi)
Termen limită: 25 august 2025
Lungime: 17,7 km
Valoare estimată: 5,2 miliarde lei
Durată realizare: 46 luni (10 luni proiectare, 36 execuție)
6 tuneluri, 18 poduri și pasaje, 2 noduri rutiere și un Centru de Monitorizare a Tunelurilor

Tronsonul 4 DN24 (Iaşi) – Golăieşti
Termen limită: 1 septembrie 2025
Lungime: 12,7 km
Valoare estimată: 4,1 miliarde lei
Durată realizare: 46 luni
12 poduri și pasaje, 2 tuneluri și un nod rutier ce va conecta Spitalul Regional și Aeroportul Iași
Tunelul Cilibiu/Icușeni: 1.730 m

Tronsonul 5 Golăieşti-Vama Ungheni
Termen limită: 28 iulie 2025
Lungime: 2,77 km
Valoare estimată: 267 milioane lei
Durată realizare: 18 luni
2 poduri și 1 nod rutier la Golăiești (DJ 249)

Toate aceste contracte sunt finanțate prin Programul Transport 2021–2027, iar responsabilitatea organizării licitațiilor aparține Companiei Naționale de Investiții Rutiere.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)