Deputatul PSD Bogdan Cojocaru: Nu pot fi acceptate măsuri de „austeritate băsistă”, cu tăieri cu barda de salarii și pensii, cu închideri de școli și spitale și cu un acord împovărător cu FMI

Bogdan Cojocaru, deputat social-democrat, dar şi lider al PSD Iaşi, susţine că măsurile fiscale ce vor fi luate în următoarea perioadă trebuie să aibă în vedere protejarea puterii de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii, echitatea socială, dar şi continuarea investiţiilor.

”Fără respectarea acestor principii riscăm să se distrugă tot ceea ce s-a construit până acum. Economiile bugetare nu trebuie să lovească în categoria salariaților cu venituri mici și medii din zona administrativă. Esențiale sunt și discuțiile pe care le avem cu partenerii sociali. Avem nevoie de un dialog continuu cu reprezentanții sindicatelor, ai oamenilor de afaceri, ai investitorilor”, afirmă Cojocaru.

Potrivit acestuia, nu pot fi acceptate măsuri de „austeritate băsistă”, cu tăieri cu barda de salarii și pensii, cu închideri de școli și spitale și cu un acord împovărător cu FMI.

”Românii nu trebuie să mai treacă prin astfel de șocuri, mai ales că am ajuns la un nivel important în Uniunea Europeană în ceea ce privește veniturile populației. Reforma nu înseamnă austeritate. Consolidarea fiscal-bugetară trebuie să fie graduală, fără măsuri excesive care pot genera reacții defensive din partea pieței și a societății. De asemenea, nu poți avea susținere pentru reforme, dacă se perpetuează inechitățile. Reducerile de cheltuieli nu trebuie să vizeze doar reducerea deficitului, ci și realizarea echității în sistemul public. Susținem eliminarea unor sporuri sau beneficii nejustificate care generează inechitate în sistem. Iar echitatea trebuie restabilită chiar dacă economiile la buget nu sunt semnificative”, a spus deputatul Bogdan Cojocaru.

Cât priveşte investiţiile, parlamentarul PSD aminteşte că în ultimii ani statul a alocat fonduri importante pentru proiecte din toate domeniile pentru a dezvolta și moderniza România.

El adaugă că trebuie să continuăm pe același drum și să finanțăm investițiile esențiale care generează dezvoltare economică.

”Nu se economisește prin tăierea investițiilor care generează dezvoltare economică și venituri suplimentare în viitor. Reducerea deficitului nu se realizează doar prin reduceri de cheltuieli sau prin creșteri de taxe, ci și prin dezvoltarea economică ce va aduce mai multe venituri la buget.
Trebuie asigurată continuarea proiectelor de investiții esențiale în infrastructură, educație, sănătate și cercetare-dezvoltare. Se poate lucra la o listă cu proiecte prioritare și să fie alocate fonduri cu precădere către cele care au cel mai mare potențial de multiplicare economică,
a mai declarat deputatul PSD, Bogdan Cojocaru.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)