„Dacă refuză să meargă la şcoală, nu înseamnă că nu vrea să înveţe. E important să-l întrebăm ce anume nu-i place, să punem întrebări, ca să vedem ce este în mintea copilului. Nu trebuie să răspundem noi în locul lui sau să proiectăm ce ne imaginăm noi că ar putea fi”, susţine psihologul ieşean Mihaela Palade Gheran.

Din acest motiv, este important să-i vorbim copilului pe limbajul lui. Sunt trei feluri de limbaj: vizual, auditiv şi kinestezic.

Mihaela Palade Gheran spune că este esenţial să urmăreşti limbajul unui copil atunci când îţi explică o problemă, pentru a şti apoi cum să-i răspunzi şi să mediezi un eventual conflict.

„Trebuie să fii atent la verbele pe care le foloseşte, asta îţi arată şi canalul lui de limbaj. Dacă le exprimă în limbajul vizual, adică «am văzut că avea culoarea roşie», «frunzele erau ruginii» sau «a venit doamna azi la şcoală îmbrăcată în haine de culoare albastră» este clar că se exprimă în limbaj vizual. Dacă vrei să-i explici ceva, tot în limbaj vizual trebuie să-i răspunzi şi să-l înveţi în limba lui. Limbajul auditiv este atunci când copilul îţi explică prin sunete. «Am auzit că ţipa foarte tare, iar colegul din spate şoptea, iar eu n-am înţeles şi n-am auzit». El îţi descrie problema lui prin termeni auditivi, iar tu în acelaşi mod trebuie să-i răspunzi. Al treilea limbaj este cel kinestezic sau prin acţiuni. Copilul îţi descrie tot ce s-a întâmplat prin diverse acţiuni sau prin senzaţii. «M-am simţit aşa, celălalt m-a împins». Pare tehnic, dar sunt lucruri studiate, cercetate şi reprezintă nişte scurtături”, susţine psihologul Mihaela Palade Gheran.

Ea adaugă că în situaţia în care copilul se exprimă în limbajul vizual şi tu îi vorbeşti în limbaj kinestezic, practic el nu va înţelege decât 20-30 la sută.

„E ca şi cum unul vorbeşte în chineză şi celălalt în engleză. Trebuie să-i captezi atenţia şi să cobori la nivelul lui. Limbajele astea nu sunt tipologie pură. E clar că nu doar asta e soluţia, dar copilul va înţelege mai bine dacă îi spui pe limba lui”, explică Mihaela Palade Gheran.

Mihaela Palade Gheran, psiholog şi trainer dezvoltare personală. Contact: 0723/273.582

„De multe ori părintele se proiectează în propriul copil şi doreşte ca acesta să facă lucrurile pe care el nu le-a făcut. Sau îi cere să facă lucrurile pe care el le ştia, le putea, dar nu ia în calcul faptul că acel copil e o fiinţă unică, are identitate proprie şi este o persoană diferită”, explică psihologul ieşean Mihaela Palade Gheran.

Cum intervenim ca părinţi în astfel de situaţii? Cabinetul psihologului reprezintă o soluţie, întrucât aici părinţii îşi pot cunoaşte mai bine copilul, ba mai mult, îi pot descoperi abilităţile şi implicit drumul în viaţă.

„Ultimele teorii arată clar că un copil cu inteligenţă emoţională, care are capacitatea să se cunoască, să-şi stăpânească emoţiile, să le gestioneze corect, să empatizeze are succes pe mai multe planuri şi reuşeşte să se împlinească în viaţă faţă de copilul supra-dotat intelectual, dar incapabil să stabilească relaţii şi conexiuni cu ceilalţi. În cabinet se pot aplica teste care măsoară toate aptitudinile mentale, adică partea numerică, verbală, abstractă sau capacitatea de a face raţionamente. Astfel, se elaborează prin teste psihologice un profil clar al copilului care arată unde are el reuşite şi unde merge mai greu”, spune psihologul Mihaela Palade Gheran.

Totul este de fapt o radiografie, sunt identificate punctele forte şi punctele slabe ale viitorului adult.

„Testele se raportează în funcţie de vârstă. Compari copilul cu un alt copil de vârsta lui, sunt aceiaşi indicatori. În acest fel vezi dacă poţi cere copilului să fie de nota 10, în condiţiile în care unul dintre părinţi a fost olimpic la matematică sau dacă acel copil are capacitatea verbală de 10 şi că reuşita lui este mai degrabă pe partea de limbaj”, arată psihologul ieşean.

Există şi teste care evaluează partea de personalitate sau cea emoţională.

„Nu înseamnă că dacă se stabilesc coordonatele astea, copilul rămâne la stadiul actual şi că nu se poate schimba. Îţi arată potenţialul la un moment dat, iar dacă este stimulat corespunzător, acel copil poate să se dezvolte. Poţi să faci orientarea copilului, şcolară sau profesională, în urma evaluării de către un psiholog şi să vezi traseul lui încă de la vârsta de 10 ani, pentru a descoperi unde ar putea înregistra performanţe. Poţi să-l evaluezi din nou la un an ca să vezi dacă se schimbă, poţi să le dezvolţi pe cele slabe. Aici sunt foarte multe exerciţii şi modalităţi de intervenţie”, adaugă Mihaela Palade Gheran.

Psihologul recomandă să se meargă pe punctele forte ale copilului, pentru că „acolo el se simte în largul lui şi are potenţial, fără să capete frustrări”.

„Dacă are potenţial de 5 pe o scală între 0 şi 10, iar părintele vrea să-l ducă într-un an la 10, copilul va putea, dar ca şi preţ plătit va fi suprasolicitarea. Pot apărea depresia, tot felul de frustrări, anxietatea. Nu poţi într-un timp relativ scurt să creşti. Am văzut copii foarte inteligenţi, care sunt suprasolicitaţi prin tot felul de pregătiri de câte 4-5 ore pe zi. Avea teme de la şcoală două ore, de la profesor încă două ore şi de la părinţi încă patru”, a menţionat psihologul ieşean.

Cât de important este modul cum comunicăm cu propriul copil? Citiţi mâine pe jurnalvirtual.

• Mihaela Gheran Palade, psiholog şi trainer dezvoltare personală. Contact: 0723/273.582

În cazul în care un părinte ajunge totuşi la concluzia că este cazul să intervină dacă simte că e ceva în neregulă, atunci totul trebuie făcut cu înţelepciune.

„Există varianta să te coalizezi cu prietenii copilului tău. Discuţi şi vezi ce se întâmplă. Dacă este vorba despre relaţia fetei tale, atunci ceri părerea celei mai bune prietene a ei, o întrebi ce crede. E important să faci coaliţie cu cei apropiaţi, cu cei cu care fata discută. Sunt lucruri despre care nu poţi vorbi cu propriul copil şi e bine să fie aşa de la o anumită vârstă. E ceva ce ţine de intimitate, dar sigur că ea va vorbi cu prietena cea mai bună. Este important să chemi prietena ei cea mai bună şi să-i vezi reacţia”, este de părere psihologul ieşean Mihaela Palade Gheran.

Cât priveşte interzicerea relaţiei, psihologii nu recomandă acest lucru, pentru că există pericolul ca tinerii să plece de acasă.

„Am avut un caz în care părinţii nu erau de acord cu iubitul fetei. Băiatul era mai în vârstă şi era şi fără şcoală. Ea avea 21 de ani. I-am spus mamei «Dacă eşti autoritară şi interzici relaţia ai toate şansele să se mute şi să se mărite chiar. Dă-i libertatea maximă şi ai să vezi că se va convinge singură. Părinţii au schimbat macazul. I-au spus «Tu l-ai ales». Trei luni mai târziu, tânăra a renunţat la prietenia respectivă. Copilul are nevoie să-i arăţi că ai încredere în el, cel puţin când trece de vârsta de 18 ani. Trebuie să ia el decizia”, consideră Mihaela Palade Gheran.

• Mihaela Palade Gheran, psiholog şi trainer dezvoltare personală. Contact: 0723/273.582

Cu toate acestea, e necesar să ştim cine este cel care a intrat în viaţa copilului, ce fel de persoană este, ce educaţie are şi cum se poartă.

„În permanenţă, fiecare om are calităţi şi defecte. Este important să chemăm acasă prietenul sau grupul de prieteni şi să observăm comportamentul, fără să fim însă incisivi. Am avut cazuri de felul acesta, părinţii chemau acasă prietenul sau prietena copilului, dar nu le oferea spaţiul necesar. Ceva de genul «Da vreţi apă, da vreţi suc, da să vă mai aduc ceva?» Totul se face discret, cu diplomaţie, iar după o întrebare sau două îţi dai seama de comportament, observi reacţiile. Vezi cum vorbesc, cum se comportă, cum spun bună ziua, cum stau pe scaun. Sunt lucruri care spun despre calitatea persoanei respective”, afirmă psihologul ieşean.

Ce facem dacă prietenul sau prietena pică evaluarea, îi interzicem propriului copil să se mai vadă?

„E important să analizezi mai întâi, apoi să comunicăm copilului ce vedem. Abordarea nu trebuie să autoritară, de genul ce-i cu individul sau individa asta. Dacă observăm că nu e în regulă, aici e multă muncă. Dacă fiul sau fiica nu e convins sau convinsa că relaţia nu e cea mai bună, e foarte greu să intervii. Cu durere o spun, dar copilul învaţă şi din exemple negative. Câteodată, deşi pare şocant, poate că are nevoie de o experienţă negativă pentru a învăţa o lecţie majoră de viaţă. Oricât de dureros e pentru un părinte, e dreptul copilului să facă alegerea. Anumite izbituri fac cât o mie de pernuţe”, susţine psihologul Mihaela Palade Gheran.

Ea spune că recomandă intervenţia imediată a părinţilor în cazul în care sesisează că lucrurile nu sunt tocmai în regulă, însă în situaţia în care copilul nu înţelege singur drumul corect, aproape nu există ieşire.

„Tu ca părinte, aparent, ai senzaţia că poţi controla tot: timpul de şcoală, timpul liber etc. Dar toate astea nu le poţi controla. Am întâlnit cazuri când copiii erau lăsaţi în clasă şi imediat după ce pleca părintele, ieşea pe geam. Nu poţi să controlezi. Trebuie însă să faci toate demersurile şi să-i explici. Intervenţia în forţă nu e indicată”, explică Mihaela Palade Gheran.

Mihaela Palade Gheran, psiholog şi trainer dezvoltare personală. Contact: 0723/273.582

„E necesar un echilibru, o cale de mijloc. Dacă eşti un părinte excesiv de sever îl frustrezi pe copil în mod repetat şi va deveni un nevrotic, cu furie mare şi cu anxietate ridicată. Copilul va fi incapabil să stabilească relaţii armonioase cu ceilalţi. Va genera în permanenţă conflicte şi va fi în luptă continuă cu cei din jur. La extrema cealaltă, când îi dai totul copilului, la un moment dat nu îi vei mai putea oferi chiar tot şi iarăşi apare frustrarea”, este de părere psihologul Mihaela Palade Gheran.

Ea adaugă că a cunoscut situaţii când copii care provin din familii înstărite nu reuşesc ulterior să se decurce în viaţă.

„Va cere celorlalţi să i se pună totul pe tavă, nu va face mai nimic. Am întâlnit cazuri în care copii crescuţi cu de toate au devenit ulterior neputincioşi. Părinţii au imperii, dar copiii sunt nişte inadaptaţi. Nu au forţă, nu ştiu ce să facă într-o situaţie anume. Când vrei să-i dai mult copilului, el va fi neputincios mai târziu”, spune psihologul ieşean.

Mihaela Palade Gheran este adepta modelului american, în care părinţii cu o situaţie financiară foarte bună îşi trimit copiii vara, în vacanţă, să muncească.

„Apreciez modelul american. Părinţi cu imperii îşi pregătesc copiii pentru viaţă. E benefică pentru dezvoltarea copilului asumarea maturităţii, a vieţii lui. Dându-i totul nu ai garanţia că se va putea adapta”, consideră Mihaela Palade Gheran.

Mihaela Gheran Palade, psiholog şi trainer dezvoltare personală. Contact: 0723/273.582

„Din punct de vedere psihologic, este etapa cea mai importantă din viaţa unui om. E ca şi temelia unei case. În primii 7 ani, copilul învaţă mecanismele de adaptare la viaţa adultă şi este uimitor că reacţiile de apărare sau de stabilire a prieteniilor ţin de modul cum a fost crescut în cei 7 ani. În funcţie de educaţie, copilul îşi formează programele pe care le va rula pe parcursul întregii vieţii. Sunt exact ca nişte progrămele pe care le instalezi pe un hard de calculator”, susţine psihologul ieşean Mihaela Palade Gheran.

Ea susţine că până la vârsta de un an, copilul trăieşte simbiotic cu mama şi că din punctul lui de vedere e aceeaşi persoană.

„E foarte importantă prezenţa mamei în primul an. Dacă ea dispare, este ca şi cum copilul ar dispărea. Şi atunci ne gândim la consecinţe, la traumele de abandon care apar la copilul mic şi la viitorul adult. El va trăi acest abandon pe tot parcursul vieţii lui în raport cu cei apropiaţi. Va avea reacţii de gelozie, de posesivitate. De aici se ia amprenta, din primul an de viaţă”, consideră psihologul Mihaela Palade Gheran.

Potrivit acesteia, la vârsta de un an, copilul începe să se diferenţieze din punct de vedere fizic, prin frustrări repetate.

„Este vorba de momentele când mama nu îi este în preajmă când el plânge sau când nu-l schimbă ori nu-l hrăneşte când vrea el. Învaţă prin frustrări repetate că este o persoană diferită. Din punct de vedere psihologic, se separă de la 7 ani. Atunci îşi formează o identitate proprie, începe să se caute, să se găsească”, susţine psihologul.

Prezenţa activă în viaţa copilului până la 7 ani este aşadar obligatorie, pentru că în intervalul 0-7 ani se însuşesc regulile comportamentale, valorile şi principiile după care copilul se va ghida mai târziu în viaţă.

Interesant este că orice acţiune a părinţilor se răsfrânge şi asupra copilului, de aceea e necesară o atenţie crescută şi la detaliile care par mai puţin importante.

Copilul preia prin imitaţie. Dacă tu îi spui să nu mintă, dar imediat te aude vorbind la telefon şi îi spui cuiva că eşti la serviciu, dar tu esti langa el, nu e în regulă. Senzaţia că un copil nu are discernământ şi că nu pune cap la cap e greşită. El îşi dă seama. Şi mă refer la copilul cu inteligenţă medie, el înţelege rapid. Apoi concluzionează, inspirându-se din comportamentele non-verbale. Ce transmitem noi în timpul petrecut împreună, asta va face. Sunt preluate inconştient toate lucrurile astea”

Mihaela Palade Gheran, psiholog, trainer dezvoltare personală. 0723/273.582

„De multe ori, părinţii îşi aduc copilul la cabinet, îl aşează pe scaun şi spun «Am venit, reparaţi-l». Dar reparaţia începe de la părinte. Copilul învaţă prin imitaţie, copiază comportamentul. El răspunde la indiferenţă cu indiferenţă, iar la conflicte cu conflicte. Copilul bătut va bate, va deveni violent. Ce primeşte în familie, aceea va face”, spune psihologul ieşean Mihaela Palade Gheran.

Ea consideră că intervenţia începe de la părinte, în condiţiile în care mulţi nu ştiu să fie părinţi.

„Cea mai dificilă parte pentru psiholog este legată de părinţi. Evaluezi copilul, faci o şedinţă sau două, apoi chemi părinţii. Le spui că trebuie lucrat împreună, iar ei se uită miraţi, spunând: «Dar cum asa, nu noi, copilul». Eu pot interveni asupra copilului, dar dacă acesta este trimis ulterior în acelaşi mediu, nu rezolvi nimic. Trebuie schimbat mediul. Copilul este efectul a ceea ce se întâmplă in familie. Unii spun că n-au timp. Eu una nu mai accept să lucrez aşa, ori participă şi părintele, ori înseamnă că nu există interes real pentru a rezolva problema”, susţine Mihaela Palade Gheran.

Psihologul ieşean este de parere că programul încărcat impus unor copii poate duce la conflicte în familie, dar şi la apariţia unor probleme de natură psihică in cazul celor mici.

„Există uneori tendinţa de a se exagera. Copilul merge la şcoală, unde depune efort, apoi after-school, după care mai are şi trei-patru opţionale. Trebuie să facă şi şah şi înot, dar şi dans. Astfel, la 12-13 ani,  copilul ajunge nevrotic cu acte în regulă, apoi apar conflictele. Părintele e bine intenţionat, vrea să-şi dezvolte copilul, dar nu-i oferă dragostea şi atenţia de care are nevoie”, afirmă Mihaela Palade Gheran.

De multe ori, părinţii vin la cabinet, îşi lasă copilul pe scaun şi spun: «Reparaţi-l». Dar reparaţia începe de la părinte”

Mihaela Palade Gheran, psiholog, trainer dezvoltare personală. 0723/273.582

Psihologul Mihaela Palade Gheran susţine că metoda recompensei nu este una sănătoasă, pentru că îl înveţi pe copil doar să ciugulească diverse oportunităţi care i se ivesc la un moment dat în viaţă.

„Nu sunt bune metodele cu recompensarea, de genul dacă iei premiul întâi, nu ştiu ce vei primi. Mulţi părinţi aplică stimularea de acest gen, dar nu este o modalitate sănătoasă. Îl înveţi pe copil doar să ciugulească nişte oportunităţi şi atât”, susţine psihologul ieşean.

Cum motivezi totuşi un copil să înţeleagă că trebuie să înveţe constant pentru a obţine rezultate?

„Motivarea începe cu educaţia timpurie. Este foarte important cum se gestionează un insucces, care poate apărea la un moment dat. Am avut o tânără la cabinet care a picat un examen. Era fostă şefă de promoţie şi intrase într-o depresie cu gânduri de suicid. Când au un insucces, tinerii judecă după diplomele şi examenele bifate. Când nu atinge performanţa aşteptată, tânărul ca persoană dispare, se consideră zero. Dar eşecul poate fi văzut şi ca metodă de perfecţionare, în sensul că data viitoare voi şti cum să fac”, consideră Mihaela Palade Gheran.

Ea spune că într-o competiţie există doar un loc întâi şi că locul cinci nu înseamnă neapărat un eşec. Asta se petrece mai ales la şcolile de top, unde cu media 9.80 nu eşti automat în frunte, pentru că pot fi alţii în capul listei, având câteva sutimi în plus.

„Să se bucure de fructele acţiunii, nu neapărat de rezultat. Le spun părinţilor că a critica un copil şi a-i spune eşti prost că ai luat patru şi eşti deştept că ai luat un zece sunt lucruri distrugătoare. Important să criticăm şi să lăudăm rezultatul acţiunii. Nu facem copilul mutilat sufleteşte, fără stimă de sine şi nici un megaloman. Nu înseamnă că dacă ai o notă de patru eşti prost. De multe ori părinţii asociază, iar toate lucrurile astea distrug, dacă sunt spuse repetat”, afirmă psihologul Mihaela Palade Gheran.

Când nu atinge performanţa aşteptată, tânărul ca persoană dispare, se consideră zero. Dar eşecul poate fi văzut şi ca metodă de perfecţionare, în sensul că data viitoare voi şti cum să fac”

Mihaela Palade Gheran, psiholog, trainer dezvoltare personală. 0723/273.582

La liceele de elită din Iaşi se aşteaptă ca ultima medie la clasele de mate-info să treacă de 9.50. Este vorba în primul rând de colegiile Naţional, Negruzzi şi Racoviţă. Emoţiile sunt mari, iar o medie de 9.20, care oricum este ridicată, ar putea să nu asigure intrarea la liceul dorit. Posibil să apară discuţii şi frustrări în rândul copiilor, dar mai ales în rândul părinţilor.

Cum trebuie să reacţioneze familia în astfel de cazuri?

„Cea mai mare greşeală a părinţilor este să compare rezultatele copilului lor cu cele ale altor copii. Adică să-i reproşeze «Ăla a putut, tu nu eşti în stare». Trebuie să fii alături de copil, el este la rându-i afectat. Le scade stima de sine, cu atât mai mult când începi să acuzi. O vorbă a unui părinte îl poate prăbuşi sau ridica. La fel, un singur cuvânt spus la supărare sau o privire contează foarte mult. Copiii trebuie susţinuţi să găsească soluţii, nu să se caute vinovaţi. De aceea, părinţii ar fi bine să se ancoreze pe prezent, cu soluţii 1,2,3”, este de părere psihologul Mihaela Palade Gheran.

Lucrurile se complică atunci când survine un eşec, adică se înregistrează o medie mică.

„În cazul unui eşec, când copilul ia media 4.00 sau 5.00, părinţii sunt la fel de vinovaţi ca şi copilul lor. Copilul nu e singur. În spate este o sumă de factori: copil, părinţi, profesor. Părinţii trebuie să-l însoţească pe copil pe tot acest traseu”, susţine psihologul Mihaela Palade Gheran.

Cât priveşte învăţatul în nopţile de dinaintea unui examen, psihologul ieşean nu recomandă acest lucru.

„Ştiţi povestea cu îngrăşatul porcului. După un examen, e nevoie de o rupere de ritm până la următoarea probă, dar nu relaxare pe facebook până a doua zi dimineaţă. O plimbare, un film este mult mai potrivit. Dacă va continua să încerce să acumuleze până în ultima clipă nu va reuşi. La studenţi este altceva, ei sunt mult mai antrenaţi şi rezistenti la stres. Dar un copil nu face faţă, îi creşte anxietatea, se poate bloca la examen, pentru că este mult stres. Apare un vid în mintea lui. Trebuie relaxare, nopţile nedormite mai mult încurcă decât ajută”, mai spune Mihaela Palade Gheran.