Jurnalul lui Nicky (I)
Trecătorii îmi spun Azorel, dar colegii din haită m-au poreclit Nicky. Îmi petrec zilele prin Oancea, iar nopţile latru la Lună. Suntem vreo 15 în gaşcă, iar teritoriul l-am marcat exact ca şmecherii care vând ţigări ieftine la colţul blocului. N-avem treabă cu hingherii, pentru că Salubris e pentru noi un fel de Direcţie de Asistenţă Socială a Patrupedelor Cuminţi (DASPC).
Într-o dimineaţă, o echipă de brute a vrut să ne-o coacă, dar lătraturile amicilor din Tătăraşi Vale ne-au pus în gardă. Ne anunţăm imediat, exact cum fac taximetriştii când vine controlul peste ei.
Dimineaţă, auzim de la trecători veştile calde de prin ziare. Cică azi, dom’ primar îşi va măsura forţele cu Năstase, la PSD.
Noi îi ţinem pumnii, pentru că Nichita e tare bun la suflet. Ne lasă să stăm în faţa Centrului de Cartier al primăriei din Tătăraşi. Iar funcţionarii de aici sunt şi ei tare amabili. Parcă am fi crescut împreună. Huzurim chiar în faţa clădirii, în cuşti din carton improvizate. Iar locul e numai bun să ascultăm ceea ce mai bârfeşte lumea, tot mai nemulţumită de viaţa asta grea. Cică-s gropi în tot oraşul. Le simţim şi noi când trecem strada, dar de când cu frigul ăsta, nu mai facem plimbări lungi, pentru că o ducem bine în perimetru.
Nu deranjăm lumea. Unii se mai sperie de noi şi trec pe trotuarul celălalt când ne văd. E drept că mai sunt şi vagabonzi printre noi, care îşi arată indecent caninii la doamnele grăbite la cumpărături.
Ieri, Ricky a muşcat-o pe tanti Maria. Femeia stă două blocuri mai încolo, dar patrupedul naibii n-a recunoscut-o. L-am prelucrat ca în şedinţele de partid. Ricky e încăpăţânat şi mai tânăr ca mine. Am auzit că vrea să-mi ia locul. De unul singur nu poate. Stăpânesc haita precum o filială de partid. N-are şansă. E cam necopt şi nu ştie ce îi pregătesc.
Oare ziarele de mâine ce vor scrie, ia Nichita sau nu şefia la Bucureşti?
Loading ...
