Ce ascunde ştirea bombă cu majorarea cotei unice şi TVA
Vizita reprezentanţilor FMI în România dezvăluie situaţia reală a economiei româneşti. Afăm nu doar că nu vom avea creştere anul ăsta, dar bugetul găurit cică necesită majorarea TVA şi a cotei unice. Ştirea a fost dată azi pe surse, exact în mijlocul negocierilor guvernului cu Fondul.
Nu ştiu cât e adevăr şi cât e intoxicare, însă ce ar însemna creşterea TVA şi a cotei unice? Logic, bani mai puţini în buzunare. În condiţii de criză, doar taxele mici şi încurajarea consumului pot mişca economia.
O spun economiştii, iar punctul lor de vedere e logic. Ai produse mai ieftine, cumperi mai mult, iar de aici încurajezi producţia. În schimb, produse mai puţine luate din raft înseamnă concedieri sau mai rău, falimente. Adică impozite mai puţine colectate de la privaţi şi în final bani şi mai puţini la teşchereaua statului.
Îşi poate asuma guvernul cele două măsuri amintite, cu TVA-ul şi cota unică? Greu de spus. Mai degrabă, e o pisică aruncată pe piaţă, care prevesteşte alte măsuri care vor trebui luate în economia românească şi care au tot fost amânate. E vorba de concedierile în zona bugetară, care s-au făcut pe ici, pe colo, dar în punctele neesenţiale.
Şeful FMI n-a venit în România pentru a impune creşterea taxelor. Însă mesajul e clar: reduceţi cheltuielile, altfel ajungem la majorarea birurilor.
Indiferent, care scenariu va fi luat în calcul, un lucru e clar: cabinetul Boc n-are o direcţie clară, ezită, iar de aici o bulibăşeală generală care dă naştere la interpretări. Următoarele trei luni sunt cruciale: ori guvernul îşi face temele şi mişcă lucrurile în economie, ori din toamnă va trebui să plece acasă.

nah….o sa apara peste cateva zile boc si o sa spuna ca guvernul nu accepta asa ceva,ca poporul e important pt ei,etc propaganda de asta ieftina pt gloata ca sa para “ca lor le pasa de popor”.