Baronul de Tătăraşi, învins. Primăria îi cere patronului Cheşcu să oprească construcţia şi să refacă spaţiul verde
Primarul Nichita n-are cum să-şi mai apere protejatul. Tărăboiul era prea mare, iar Corpul de Control al primului-ministru bântuie deja prin primărie pe tema asta. Omul de afaceri Gheorghe Cheşcu a oprit lucrările din zona Flora, Nichita cerându-i ca în locul betoanelor să răsară un spaţiu verde. Cu bănci.
E triumful simţului civic în faţa şmecherilor care cred că pot face orice. Dacă n-ar fi existat presiunea locatarilor din zonă, dacă instituţiile nu s-ar fi mişcat, Cheşcu şi-ar fi continuat nestingherit construcţia.
„I-am spus lui Cheşcu că sunt foarte supărat pe el. Sunt nemulţumit cum arată şi Fluxul şi i-am cerut să refacă şi faţada magazinului (e vorba de magazinul Flux din zona Flora – n.a.). Nu poţi afecta intrarea locatarilor. I-am dat termen până marţi să refacă amplasamentul. Totul s-a făcut fără transparenţă. E o confuzie acolo legată şi de adresă. Un om de afaceri trebuie să se gândească că are şi vecini”, a declarat azi primarul Nichita.
Cine din primărie va plăti pentru asta? Nichita s-a ferit să identifice vinovatul, vorbind doar de o simplă confuzie. Care a durat mai bine de trei săptămâni.
Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, recitiţi ce am scris în urmă cu două zile. Vedeţi aici emisiunea Linia Intâi de miercuri de pe TeleM, în care subiectul a fost tratat pe larg.

deci se poate. cand adevarul e de partea ta, nu ai cum sa fii invins. domnu’Chescu, credeai ca ai totul la picioare.iaca nu-i asa, cu toate intrarile tale la Nichita
Nici nu indraznesc sa-mi inchipui ca se termina nebunia. Speranta am , dar si scepticism.
daca stai prin zona, povesteste-ne ce se mai intampla. inteleg ca lucrarile au fost totusi oprite.
Deocamdata banda politiei inca mai e .Persoana ce a condus asa zisa echipa de defrisare/construire a dat tarcoale dar am remarcat ca nu mai avea zambetul sfidator cu care ne intampina pana acum.
Pe noi ne intereseaza ca legal sa se rezolve totul , sa i se anuleze orice hartie care a folosit-o pana acum , altfel ne putem astepta ca oricand sa o ia de la capat.
1. sper sa ramana asa treaba si sa fim realisti in mare masura vi se datoreaza dvs. cetatenii au fost batuti si tot se construia daca nu realizati emisiunea de la tele m saptamana viitoare se punea tamplaria sau ce se face acolo.
2. azi (vineri) nu se construia, era duba politiei + un logan tot de la politia comunitara. vorbea lumea ca a fost un buldozer prins in groapa si l-au scos muncitorii rupand banda.
da. emisiunea de pe TeleM a avut si ea un rol.
Insa in primul rand oamenii de acolo tb felicitati, pentru ca au avut spirit civic. Aici nu e vb de a protesta neaparat impotriva cuiva, insa cand e un caz flagrant, iesenii tb sa ia atitudine. indiferent daca azi e primar nichita, iar maine un liberal sau pedelist.
nu poti forta lucrurile doar pt ca te cheama Dascalu, Surdu sau Chescu. asta ar tb sa invatam cu totii din acest caz.
Astazi mi-am dat seama ca si magazinul din Dispecer a domnului Chescu a fost marit pe un spatiu oarecum verde, adica era pamant si buruieni…
a fost aceeasi reteta. si acolo a iesit cu scandal, pentru ca proiectul initial bloca intrarea in blocul vecin.
in final,s-a retezat coltul, asa ca intre peretele magazinului si intrarea in bloc au ramas vreo 2 metri jumate.cei care stau in zona stiu despre ce vorbesc…
@cristian, acu am vazut ca ai pus si poza cu santierul, pe iasizidezi.ro
In umila mea opinie, lucrurile vor fi indreptate atunci cand:
1. Vom sti cine sunt vinovati de faptul ca Chescu si-a permis sa aduca lucrurile in stadiul acesta – adica oamenii din institutiile statului vinovati de situatie prin complicitate si non-implicare.
2. Acei oameni vor fi sanctionati, amendati, demisi.
3. Chescu va plati daune morale oamenilor din zona si va fi sanctionat pentru acest abuz.
4. Cei care au batut oameni sa fie bagati la zdup sau macar zdravan amendati.
5. Chescu va inlatura betoanele de acolo si apoi va replanta copaci in zona in aceasi numar si de aceeasi varsta cu cei pe care i-a taiat.(da, este posibil, se practica in tarile civilizate unde in cartiere noi rezidentiale sunt adusi copaci maturi si plantati ). Plantarea unor puieti este insuficienta, acolo sunt oameni care au plantat copaci si i-au vazut crescand pana la maturitate, e firesc acum sa beneficieze de umbra, verdeata si oxigenul oferite de copaci maturi, ca cei pe care ei i-au ingrijit si pe care nenorocitii i-au taiat.
Abia in aceste conditii, am putea spune ca s-au indreptat lucrurile, in masura maxima posibila dupa ce raul a fost deja facut.
Bineinteles ca lucrurile nu se vor desfasura asa, nimeni din cei vinovati nu va fi pedepsit in vreun fel, ci doar lucrarea abandonata. Ca o concluzie generala, este clar ca Iasul este un oras sub asediul autoritatilor si al “oamenilor” de afaceri pentru care nu este nimic altceva decat o vaca de muls si apoi taiat, nicidecum un loc unde traiesc oameni care au dreptul la o viata decenta.
In final, felicitati tuturor celor implicati in rezolvarea cazului si sa speram ca tupeul nesimtitilor care ne distrug orasul va fi macar pentru o vreme domolit.
INDIRJIREA locatarilor , asociatia si emisiunea domnului Ghetau suportul si implicarea deputatului Spinu din colegiul Tatarasi a avut impact mare dar si venirea CORPULUI DE CONTROL AL PRIMULUI MINISTRU IN IASI SPECIAL PT ACEST CAZ. va urma…….
Domnul care isi doreste atat de mult “umbra si verdeata” ii sugerez cimitirul “Eternitatea”.
@ camelia:
1. Fraza scrisa de Dv. nu are sens. Daca ati sti sa va exprimati in limba romana ati fi scris probabil “Domnului’.
2. Va sugerez sa n-o mai sugerati.
Eu sunt foarte multumita ca ati inteles mesajul.
Camelia draga!!!!!! primeste-l pe domnul sa sape atit si sa taie 40 arbori importanti linga balconul sau curtea ta,IAR DE ETERNITATE ???? SI TIE ITI VA DA UMBRA.
Stau in acesl bloc , chiar in scara cu soacra d-lui CHESCU.
SO CREDETI VOI CA VA REFACE CHESCU SPATIUL VERDE.Astazi debia s-au apucat de luat sandurile, si nici pomeneala de refacut spatiu verde ,
OAMENI BUNI , ACEST CHESCU , a dorit sa darime si aleea de acces in bloc , ca sa uneasca cele doua constructii.
VOI CE PARERE AVETZI?????????????
IN ATT.CRISTIAN GHETAU,
Nici pin astazi nu a refacut spatiul verde distrus , puteti trimite o echipa pe teren .
VA MULTUMESC
Cat de mult va roade invidia!!! Cred ca toti suferiti de boli ale ficatului care sunt tipice URII.
camelia nu e ura .e groaza pe oameni ,ca peste ceva timp vor darma alt spatiu verde. tu daca ai sta in blocul ala ti-ar conveni ??iar de ura ???sincer sa-i dea SI linga green park sa faca si un mall sau hiper acolo ca cine are de cumparat se va duce si acolo .dar tu ai alta problema .URA pe oamenii care se impotrivesc la realizarea unor golanii
apropou !!!! mai nou cica vor sa amenajeze o PISCINA acolo sa se spele chescu cu edilii ,… hi hi hi hi
ACUM RECLAMA EI PE CEI CARE AU INDRAZNIT SA PROTESTEZE IN FATA BLOCULUI…..LA PRIMARIE, PREFECT, …..PENTRU CA NU-SI PLATESC INTRETINEREA LA BLOC…….EI NU SE POTOLESC IN VECI……D-ZEU SA LE DEA MULTA SANATATE SI CE NE DORESC EI NOUA SA LE DEA LOR…
,,Draga Camelia,, ai atins cu nasucul in rahat prin Italia si ai venit sa lucrezi la magazinul nepotelului si sa locuiesti in noile apartamente care ti se pregateau.
Daca trebuie sa va aducem aminte ca statea-ti in ,,Regie,, in gazda si era-ti ca vai de capul vostru opt fete si un baiat, si ati uitat intre timp sa fiti si oameni in afara de ,,bogati, baroni,,,
Domnul Chescu G. a uitat vremurile cit a fost inchis si a facut puscarie pentru viol…. si el dintr-o familie tot foarte numeroasa, erau zile cind primea de mincare de la vecini…….. vedeti ca nu sunt morti toti cei care va cunosc de mici copii,…. si mai sunt si altele care nu va fac cinste , nu pomenim aici …dar daca este cazul…..Vedeti ca se mai intorc vremurile, cu ce mina da-ti, …… castelul s-ar putea sa se surpe…………sa mai aiba si altii sabii… cumnati precum ai voastri….. care mai vin pe acasa…..