PNL susţine înscăunarea unui viceprimar PSD la Iaşi
Întâlnire azi la sediul PNL Iaşi între liderii locali ai celor două partide componente ale USL, Gheorghe Nichita şi Relu Fenechiu. Principala veste este aceea că PNL va susţine înscăunarea unui viceprimar PSD, în urma demisiei democrat-liberalului Gabriel Grigore.
Iată comunicatul transmis de PNL Iaşi în urma întâlnirii:
„S-a stabilit faptul că pentru postul de viceprimar al Municipiului Iaşi, Uniunea Social Liberală va susţine propunerea pe care o va înainta Partidul Social Democrat.
«Am discutat despre posibilităţile unei colaborări din ce în ce mai strînse în consiliile locale, deoarece considerăm că, la Iaşi, Uniunea Social Liberală poate figura ca un adevărat exemplu la nivel naţional pentru această alianţă politică», a declarat Gheorghe Nichita.
«Am căutat împreună o modalitate de a rezolva într-un timp cît mai scurt problemele de omogenitate în alianţă, pentru a ne putea concentra asupra proiectelor benefice judeţului nostru. La Paşcani, situaţia se va dezgheţa în cel mai scurt timp, urmînd să schimbăm cît mai repede viceprimarul PD-L şi să facem paşi comuni pentru susţinerea proiectelor Paşcaniului. De asemenea, studiem varianta unui candidat comun la alegerile anticipate pentru Primăria Gropniţa»”, a adăugat Relu Fenechiu.
Vasile Munteanu , pupilu’ lu’ jiji; om de mare caracter ,integru,moral si mare sustinator al “marilor proiecte” de cheltuit banii iesenilor!
in sfarsit Iasul va avea administratia pe care o merita> Nichita-Olteanu-Munteanu. mai rau de atat se poate?
Da, Spînu, Oajdea şi Tomaşeschi:)))