Archive for October, 2010

Despre protestul hazliu al sindicaliştilor din educaţie. Mineriada cataloagelor a eşuat

Acţiunea în forţă a angajaţilor din Finanţe, orchestrată sau nu, a fost una dintre cele mai reuşite din ultimii ani. Câteva sute de salariaţi ai ministerului au refuzat să mai plece din instituţie, forţându-l pe Ialomiţianu să facă ture la guvern, pentru a debloca o criză majoră. Acţiunea s-a propagat rapid în teritoriu, astfel că, [...]

Diverse

Geoană, cu o zi inaintea congresului: Există tentaţia de a da liber la pusul botniţei în PSD

Fostul preşedinte PSD Mircea Geoană acuză, într-un mesaj pe care l-a transmis membrilor de partid, cu o zi înaintea congresului, inconsecvenţa actualei conduceri a PSD în ceea ce priveşte strategia politică. “Există tentaţia de a da liber la pusul botniţei în PSD, potrivit principiului că mai multă disciplină înseamnă mai puţină democraţie. La fel de [...]

Politica

Protest spontan al profesorilor ieşeni la prefectură. Cei 30 de manifestanţi au fost somaţi de jandarmi să părăsească zona

La ora 13.15, în faţa prefecturii ieşeni s-au adunat aproximativ 30 de cadre didactice, vicepreşedintele USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă recunoscând că acţiunea este una spontană. „Ne-am adunat aici în semn de protest faţă de atitudinea guvernanţilor. Avem salarii mici şi nu cerem decât

Diverse

Liberalii şi pedeliştii nu şi-au trimis reprezentanţi de la centru la hramul de la Iaşi

Doar şeful PSD Victor Ponta a fost prezent la Sfânta Liturghie de la Mitropolie, alături de un alt lider social-democrat, Ecaterina Andronescu. Liberalii şi democrat-liberalii nu au fost reprezentaţi de nici un lider naţional, ci doar de politicieni locali ai celor două partide: Varugan Vosganian şi Cristian Adomniţei, de la PNL, respectiv Mihaela Popa, Dumitru [...]

Politica

Ponta face o tură cu Ivan prin judeţ. În acest timp, Nichita îşi aştepta şeful de partid la Seara Valorilor de la primărie

Victor Ponta a făcut azi concurenţă serioasă liderului PSD Iaşi Gheorghe Nichita, alegând să iasă din oraş şi să se ducă tocmai la Cioca Boca, localitate uitată de lume, la capătul unui drum de zeci de kilometri, plin de gropi. Vizita lui Ponta n-a fost întâmplătoare, acesta dorind să-l întâlnească pe tânărul care a ajuns [...]

Politica

Tânărul-salvator către Ponta, răsturnat cu maşina la raliu: Am crezut că aţi murit

Liderul PSD Victor Ponta s-a dus în această după-amiază acasă la tânărul din localitatea ieşeană Cioca-Boca, mulţumindu-i că a fost prima persoană care a venit să-l ajute să iasă din maşină, imediat după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat săptămâna trecută în timpul Raliului Iaşiului. Victor Ponta a fost însoţit de soţia sa [...]

Diverse

Mişcările spontane, de 10 ori mai periculoase decât acţiunile organizate

Protestul angajaţilor din Finanţe a fost întors pe toate feţele. Unii spun că revolta n-a fost tocmai spontană, pentru că nimic nu-i întâmplător în România de azi. Nu ştim care e realitatea şi dacă e cineva în spatele acţiunii. Cert e că apariţia in prim-plan al lui Vasile Marica (un personaj controversat), urcat pe valul [...]

Diverse

Protest spontan şi la Finanţele ieşene

Peste 200 de angajaţi s-au adunat în holul Finantelor ieşene, solidarizându-se cu funcţionarii din Ministerul Finanţelor, care protestează în Capitală. „E o acţiune spontană. Suntem la fel de nemulţumiţi. Oamenii au încetat lucrul şi s-au adunat pe hol în jurul orei 14. Nu am putut ieşi afară, din cauza

Diverse

Oprea: «Nu intenţionez să mai candidez la Senat. În 2012, politica poate însemna pentru mine doar un anume proiect». Probabil primăria Iaşului

Nu intenţionez să mai candidez pentru Senat, scrie Dumitru Oprea, pe blogul său. Senatorul PDL adaugă însă că, anul 2012, politica ar putea însemna pentru el „doar un anume proiect politic”. „Nu intenţionez să mai candidez pentru Senatul României. Încerc din răsputeri să-mi fac bine treaba la Comisia de abuzuri, acolo unde sunt eu. Cred [...]

Politica

Jurnal de blogger

Anda Pintilie: De la sfinte moaste, la mortaciuni Georgeta Condur: Who the X is SOV? Paul Paduraru: Sarbatorile chinului Iulian Micu: Simulare pe modificarea legii electorale. Ce iese bine, ce iese rau

Diverse

Pleacă piesele grele de la RealitateaTV

Emil Hurezeanu şi-a dat demisia din postul de preşedinte al trustului RealitateaTV, scrie jurnalistul Adelin Petrişor pe blogul său. Tot azi a picat şi vestea că Mihnea Vasiliu, directorul general adjunct al aceluiaşi trust, pleacă înspre Ringier, potrivit paginademedia.ro Două plecări importante anunţate într-o singură zi, cam mult pentru un post TV care cu 2-3 [...]

Media

De ce complicităţile sapă la soclul pe care PNL Iasi crede că stă cocoţat. Plus două slăbiciuni ale sondajului scos ieri pe piaţă

Urmăresc sondajele, pentru că reprezintă fotografia politică a  momentului. Asta deşi puţine sondaje au picat pe realitatea din ziua votului, inclusiv exit-poll-urile comandate de televiziuni dând-o în bară. Mă uit la sondaje, nu pentru a vedea neapărat cifrele, ci mai degrabă tendinţele. Ieri, PNL Iaşi a prezentat rezultatele unei măsurători efectuate de Fast Training Consulting [...]

Politica

Când n-o să se mai amestece mogulii în viaţa politică?

Tema cu mogulii pare răsuflată şi păleşte în faţa celei legată de criza economică. Doar că din când în când (tot mai des în ultima perioadă), mogulii ies unul câte unul şi lansează tot felul de mesaje ciudate. Iată ce a spus în seara asta Sorin Ovidiu Vântu chiar la postul pe care îl patronează: [...]

Politica

Pelerinajul la moaşte, bilanţul primelor două zile: 40.000 de oameni au trecut pe la raclă

Aproximativ 40.000 de credincioşi s-au închinat până luni după-amiază la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, printre aceştia numărându-se şi 3.000 de pelerini veniţi din localitatea ilfoveană Voluntari şi un grup de 60 de credincioşi din Macedonia. „Cam 40.000 de oameni au trecut deja pe la racla cu sfintele moaşte. În primele două zile de pelerinaj nu [...]

Diverse

Sondaj pe municipiu al liberalilor ieşeni: Crin (33,8%) conduce la candidaţi, PSD e pe primul loc la partide, cu 41,2. PNL are 33,2. PDL doar 14,4.

Crin Antonescu conduce pe municipiu, cu 33,8%, urmat de Victor Ponta 15%, Traian Băsescu 9,2%, Dan Diaconescu 8,3 şi CV Tudor 7. La partide, PSD e pe primul loc cu 41,2, urmat de PNL 33,2 şi PDL 14,4. Partidul Poporului e cotat cu 4,3%, iar UNPR are 1 la sută. Jumatate dintre cei intervievati nu [...]

Politica