Archive for April, 2020
Deputatul Dumitru Oprea cere informații Ministerului Educației despre cursurile de specializare și calificare on-line
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii despre cadrul legal pentru desfăşurarea în mediul on-line a cursurilor de specializare şi calificare autorizate. „Pe data de 24 aprilie 2020, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a declarat că au fost suspendate 997.937 contracte de muncă, iar 254.804 au încetat. Având în vedere [...]
Ce se va întâmpla de fapt din 15 mai încolo
Vreau să se redeschidă școlile. Ba nu, cum să-i îmbolnăvim pe elevi? Dacă totuși nu se deschid, cu cine las copilul? Dacă se deschid, ăștia îs inconștienți, copiii vor duce COVIDUL în familie. Dar avioanele vor avea voie să zboare? Că am de plecat în Italia. Păi cum să nu dea drumul, că doar locul [...]
Dan Lungu: Finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste ar putea salva, la momentul actual, industria cărții
Dan Lungu, senator USR de Iași, propune Ministerului Culturii drept soluție pentru salvarea industriei cărții din România finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste, prevăzut în Legea 186/2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise. Aceste fonduri ar da atât o mână de ajutor financiară editurilor, ferindu-le de colaps, cât și un plus de [...]
Dumitru Oprea: După 15 mai, putem aștepta măsuri de relaxare a restricțiilor
“Majoritatea românilor au înțeles, în această perioadă a Sărbătorilor Pascale, că distanțarea socială, chiar și în momente importante, reprezintă deocamdată singura cale prin care putem fi în siguranță față de coronavirus SAR-COV 2. Dacă guvernul reușește să administreze cu rezultate concrete această criza de sănătate, a venit momentul să înceapă stabilirea și aplicarea măsurilor pentru [...]
Aplicaţie digitală prin care pacienţii pot găsi medicamentul dorit la cea mai apropiată farmacie, lansată de compania ieșeană RomSoft
O firmă IT din Iaşi a lansat o aplicaţie digitală, prin intermediul căreia pacienţii pot găsi medicamentul pe care îl caută la cea mai apropiată farmacie din zona unde locuiesc. Cei care au realizat aplicaţia susţin că astfel sunt prevenite vizitele inutile la o farmacie care nu deţine pe stoc medicamentul căutat, mai ales în [...]
Bogdan Cojocaru, şeful tinerilor social-democraţi: Măsurile de relaxare trebuie însoţite de dublarea numărului de teste, altfel vom avea o explozie a numărului de cazuri
Liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că măsurile de relaxare a restricţiilor trebuie însoţite de o dublare a numărului de teste realizate, precizând că în caz contrar vom asista la o explozie a numărului de cazuri de coronavirus. Bogdan Cojocaru afirmă, într-un comunicat de presă, că în mod inexplicabil capacitatea de testare în România a [...]
Dan Lungu: Trebuie să investim urgent în sprijinul victimelor violenței domestice
Conform datelor oficiale, pandemia și izolarea au dus la scăderea numărului de furturi, tâlhării sau infracțiuni stradale, dar nu și la cel al cazurilor de violență domestice. Numai în primele trei luni ale anului, în județul Iași au fost înregistrate 508 victime ale violenței domestice. Dintre acestea, cele mai multe victime, un total de 324, [...]
Şeful TSD: Guvernul Orban tergiversează programul de credite garantate de stat pentru IMM. Nu au nimic pregătit
Liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că Guvernul Orban tergiversează programul de credite garantate de stat pentru IMM şi că “în realitate nici nu au nimic pregătit, sperând că după sărbători le vine inspiraţia“. Deputatul social-democrat Bogdan Cojocaru scrie pe Facebook că România se află în “coada” Europei în ceea ce priveşte măsurile financiare pentru [...]
Dumitru Oprea: Este necesară o evidență clară a personalului și a echipamentelor necesare pe timp de criză
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind numărul de aparate Real Time PCR de care dispune statul român şi câte dintre acestea sunt la dispoziţia ministerului. „În spațiul public au apărut informații contradictorii cu privire la numărul de aparate Real Time PCR (Polymerase Chain Reaction) pentru testarea COVID-19 disponibile în țara noastră. [...]
Milluu extinde inițiativa #LocuințePentruMedici și la Iași
Medicii și personalul sanitar pot solicita locuințe temporare gratuite pe https://www.milluu.com/locuintepentrumedici/ Aplicația de închiriere de apartamente – Milluu extinde inițiativa #LocuintePentruMedici și la Iași. Prin inițiativa #LocuintePentruMedici, Milluu pune, gratuit, la dispoziția medicilor și a personalului sanitar, aflați în linia întâi, în lupta cu COVID-19, apartamente și garsoniere în care aceștia să poată locui temporar, [...]
Cum o dai, tot nu-i bine
1. Dacă se prelungește starea de urgență: Chiar nu au milă de noi? Cum să facă așa ceva și să ne țină cu forța în case când avem doar 300 de cazuri pe zi? Da în declarația aia pe propria răspundere ce trecem dacă vrem să batem covoarele? Dacă vreau să-mi iau cafeaua preferată, mă [...]
Dan Lungu: Muncitorii români din afara țării au nevoie de protecția autorităților în contextul pandemiei
Deși în cursul ultimelor săptămâni, în contextul pandemiei, zeci de mii de români au revenit în țară din străinătate, mai multe țări europene au dat semnalul că au nevoie de forță de muncă sezonieră, ceea ce face posibilă întoarcerea multora dintre ei în scurt timp. Atât cei rămași acolo, cât și cei care vor reemigra [...]
Dumitru Oprea: România pe ultimul loc din UE în domeniul sănătății – rezultatul guvernării PSD
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind lipsa de stocuri de materiale şi echipamente medicale specifice şi cine se face vinovat de ignorarea semnalelor de alarmă emise de specialişti în contextul pandemiei globale. „În contextul actualei pandemii COVID-19, Eurostat a publicat ultimele date disponibile privind cheltuielile curente de asistență medicală (publice și [...]
Deputatul PSD Bogdan Cojocaru: Guvernul Orban pregătește noi măsuri de austeritate, însă găștile PNL din Moldova își văd de treabă și nu sunt atinse de nici o criză
Liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru, susține că guvernul Orban pregătește noi măsuri de austeritate și le explică românilor că trebuie să fie solidari, însă ”găștile PNL din Moldova își văd de treabă și nu sunt atinse de nici o criză”. Bogdan Cojocaru afirmă, într-un comunicat de presă, că ”joaca de-a solidaritatea este specialitatea liberalilor”, însă [...]
Theodor Paleologu: Să fim creștini, nu cretini
E o întreagă discuție despre deschiderea bisericilor în noaptea de Înviere. Theodor Paleologu le zice minunat, nu prea mai e nimic de adăugat: ”Dacă ieșim în noaptea de Înviere pe balcoane, dacă aprindem câte o lumânare și cântăm “Hristos a-nviat”, transformăm întreaga țară într-o imensă biserică. Să fim creștini, nu cretini”.