Archive for August, 2016
Dezbatere Dacia Literară: Iașul turistic – certitudine sau iluzie?
Marți, 30 august 2016, cu începere la ora 17, în Galeriile „Pod Pogor” va avea loc cea de-a doua ediție a Dezbaterilor revistei „Dacia literară”. Având tema Iașul turistic – certitudine sau iluzie?, dezbaterea de marți dezvoltă dosarul de presă realizat în numărul de vară al publicației, axat pe potențialul turistic la orașului Iași. Întâlnirea [...]
Jocul lui Ponta şi primele semne ale unei rupturi majore în PSD
Patru deputaţi s-au înscris azi în Partidul România Unită, formaţiune condusă de Bogdan Diaconu. Cum la locale PRU a avut o prestaţie modestă, e ciudat să vezi patru parlamentari care aleargă la un partid care acum n-are nici o şansă să atingă pragul parlamentar. Trecerea deputatului PSD Marius Manolache (finul lui Ponta) la PRU arată [...]
Cât ne mai ascundem după deget, sperând că nu vine cutremurul cel mare? Mai bine ne speriem acum, dar facem ceva, cât încă se mai poate, decât să căutăm mai târziu, printre dărâmături
Specialistii susţin că, foarte probabil, următorul cutremur va fi de mare adâncime şi că zona Moldovei va fi serios afectată. Când se va produce următorul cutremur mare e greu de prevăzut, însă pagubele ar fi importante, mai ales că nu a existat vreo preocupare pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Iată ce spune Mircea Radulian [...]
Antibiotice Iaşi: Creştere cu 18% a vânzărilor la export. Pe piaţa din SUA livrările s-au dublat comparativ cu anul anterior
Veniturile din vânzările pe pieţele externe în primul semestru al anului 2016 au fost de 54.5 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de anul 2015 când a fost realizată o valoare de 46.26 milioane lei. Aceste rezultate s-au obţinut în special din valorificarea produselor finite înregistrate la export. În primul semestru al anului 2016, [...]
IAŞUL ÎN AFACERI: Cum pot acorda companiile împrumuturi în bani propriilor salariați
În cele ce urmează vom analiza condițiile în care o societate comercială poate acorda un împrumut către salariații săi. Astfel, unul dintre actele normative avute în vedere pentru a putea acorda acest împrumut este Legea 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare. Având în vedere actul normativ mai sus menționat, putem distinge clar la art. 2 alin. [...]
Ce vrea tabăra Chirica din PSD Iaşi: Excluderea lui Stanciu din partid, schimbarea BPJ şi izolarea lui Lupu
Apele continuă să fie tulburi în PSD Iaşi, iar decizia centrului se lasă aşteptată. După câteva săptămâni de vacanţă, liderii naţionali ai partidului s-au întors la treabă, iar tabăra Chirica aşteaptă clarificări rapide în privinţa situaţiei tensionate din PSD Iaşi. Practic, sunt două filiale PSD la Iaşi. De o parte Mihai Chirica şi susţinătorii săi, [...]
Vom avea Poliţia Călare la Iaşi. Primăria cumpără 5 cai şi înfiinţează un departament în cadrul Poliţiei Locale
Primăria Iaşi va înfiinţa un departament al Poliţiei Călare, iar până la sfârşitul acestui an vor fi cumpăraţi cinci cai cu care poliţiştii locali vor patrula pe străzi, investiţia fiind estimată la aproximativ 50.000 de euro. Primarul Mihai Chirica a declarat că în cadrul Poliţiei Locale va fi înfiinţat un departament al Poliţiei Călare, urmând [...]
Ce vor face liderii naţionali PNL? Acceptă sau nu revenirea lui Bodea la conducerea PNL Iaşi?
Şedinţa Biroului Permanent Naţional PNL de luni nu s-a mai ţinut. Peste două zile va avea loc Liga Aleşilor Locali la Braşov şi s-a considerat că nu se mai impune o deplasare a liderilor din judete la Bucureşti şi la începutul săptămânii. În aceste condiţii, se amână şi tranşarea chestiunii şefiei PNL Iaşi, după demisia [...]
Propunere îndrăzneaţă a celor de la Pentru Iaşi: întreg centrul închis. Dar e realizabil proiectul?
Cei de la Pentru Iaşi au lansat propunerea închiderii traficului în centru. «De la Fundaţie, coborând pe Musicescu, pe la blocul Tarom, pe Costache Negruzzi, Cantacuzino, Sfântu Andrei, Podu Roş, Sfântu Lazăr, Anastasie Panu, Europa, Elena Doamna, Târgu Cucu, Cuza Vodă, Piaţa Unirii, Vasile Alecsandri, Fundaţie din nou: nicio maşină individuală în interiorul acestui perimetru, [...]
De ce a lipsit deputata Bogdănici de la conferinţa de presă a noului PMP: Nu am fost invitată, nu am ştiut de acest eveniment
Deputatul PMP Camelia Bogdănici n-a participat la prima conferinţă de presă a organizaţiei, după fuziunea PMP-UNPR, semn că nu toate merg ca unse în filiala lui Băsescu de la Iaşi. Întrebată de ce nu a apărut la conferinţa de presă, alături de Gheorghe Emacu şi Petru Movilă, Bogdănici a declarat: «N-am ştiut de această conferinţă. [...]
Conducerile a 20 de organizaţii PMP din judeţ au fost măturate. Ţinta PMP Iaşi: 3 parlamentari la alegerile din toamnă
Conducerile a 20 de organizaţii PMP din judeţ au fost demise în urma rezultatelor slabe înregistrate la alegerile locale. „Este vorba de comunele în care atât PMP, cât şi UNPR, au scos doi-trei la sută la locale. Aceste organizaţii vor fi coordonate de consilierii judeţeni, cinci la număr, până la desemnarea unor conduceri interimare. Vom [...]
Declaraţii halucinante marca Ponta
Victor Ponta vine cu noi explicaţii după demisia sa din fruntea guvernului: «Oprea m-a avertizat că urmau proteste ca în Ucraina, incendieri de instituţii». Şi tot Ponta zice că s-a lămurit cu votul din diaspora: «Cozile din diaspora din 2014 erau formate de cei care se puneau de 2, 3, 4 ori la rând, să [...]
Negocieri purtate de cei de la Aeroportul Iaşi pentru curse pe Heathrow şi Charles de Gaulle. Alte 4 noi rute sunt avute în vedere
Curse de la Iaşi pe aeroporturile centrale din Londra şi Paris, asta vrea preşedintele Consiliului de Administraţie al aeroportului Marius Bodea. El a declarat la TeleM, în emisiunea «Întâlnirea de afaceri» că pe lângă cursele actuale către cele două oraşe, operate de Blue Air, dar catre aeroporturi secundare, sunt şanse ca în perioada următoare să [...]
Cum stau partidele: Vid de putere la PNL Iaşi, în timp ce disputa din PSD n-a fost tranşată. Fosta filială PMP a fost cotropită de UNPR, Vosganian îşi face calcule la ALDE, iar USR face transferuri de la Pentru Iaşi
Nu s-a fixat încă data alegerilor parlamentare, însă mai puţin de 4 luni ne despart de ziua în care vom merge din nou la urne. Filialele din Iaşi ale partidelor ar trebui să intre deja în linie dreaptă cu pregătirile pentru scrutinul care va da noul Parlament şi implicit noul guvern. Cu 100 de zile [...]
Vânzările Antibiotice au crescut cu 9 la sută în primul semestru din acest an
Conform rezultatelor financiare comunicate Bursei de Valori Bucureşti, valoarea veniturilor din vânzări, înregistrată în primul semestru de compania Antibiotice, a fost de 143.8 milioane lei, în creştere cu 9% faţă de perioada similară a anului 2015. De asemenea, profitul brut aferent semestrului I, 2016 a înregistrat o evoluţie pozitivă, atingând valoarea de 18.85 milioane lei, [...]