Archive for November, 2021
Filip Havârneanu: General sau vânător de funcţii?
”Nicolae Ciucă nu se mulțumește să fie milionar, vrea pensie specială, o primește, dar solicită și o mărire. USR a cerut de nenumărate ori desființarea pensiilor speciale, dar fiecare demers a fost blocat de acești politicieni sugativă, care sunt disperați după bani și putere. Pensiile speciale au fost crescute anul acesta, odată cu salariul minim, [...]
Cum vrea să lupte Rafila cu pandemia
Noul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, vrea să nu mai fie oferite cifre zilnice privind evoluţia Covidului, ci doar din trei în trei zile. Că e prea mult, auzi. Poftim? Omul nu vede rostul raportărilor zilnice şi că mai bine dăm mai rar, dar explicăm mai bine. Păi ce să explici mai bine, domnu ministru? [...]
Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi: Directorul de şcoală nu e un simplu administrator care se ocupă cu văruitul pereţilor, ci un strateg
”Directorul de școală nu este un simplu administrator care se asigură că e curat în clase, care se ocupă de văruirea pereților și vopsirea gardului unei școli. Sau nu e doar atât. Un director de școală e un strateg care vede dezvoltarea unității școlare pe termen lung, care inovează, care nu stă cu mâna întinsă [...]
Ce spun doi aleşi ieşeni despre audierea noului ministru la Digitalizare, Florin Roman: Nu are noţiuni elementare
Florin Roman, unul dintre cei mai vocali oameni din PNL, este noul ministru al Cercetării, Digitalizării şi Inovării. El a fost audiat la foc automat azi în comisii şi aşa cum era de aşteptat majoritatea PNL-PSD l-a ferit de orice emoţii în privinţa rezultatului votului. Doi parlamentari ieşeni, deputatul Monica Berescu şi senatorul Cristi Berea, [...]
Şeful social-democraţilor ieşeni, Maricel Popa, anunţă că autostrăzile Moldovei şi spitalul regional sunt printre priorităţile noului guvern: Iaşul şi Moldova nu îşi mai permit întârzieri în nici un domeniu
Liderul PSD Iaşi Maricel Popa susţine că autostrăzile Moldovei şi spitalul regional se află printre priorităţile noului guvern, el precizând că PSD Iaşi va urmări ca aceste proiecte să fie realizate, indiferent de ministrul responsabil cu implementarea lor. Maricel Popa afirmă, într-un comunicat de presă, că Iaşul şi Moldova nu îşi mai permit întârzieri în [...]
Ce spune şeful liberalilor ieşeni despre o eventuală extindere a Penitenciarului Iaşi
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, scrie pe Facebook că a transmis o interpelare Comisarului de poliţie penitenciară dr. Dan Halchin, Director general al Administrației Naționale Penitenciarelor, privitor la posibilele efecte pe care proiectul de extindere a Penitenciarului Iași le va produce, dacă acesta va fi pus în aplicare. ”Unitatea de detenţie deţine un teren [...]
Hai să vorbim Iaşul de bine
Marius Dangă anunţă că filiala municipală PNL a lansat o provocare către ieșeni, să vorbească #IașuldeBine. Eu nu vorbesc de rău, doar vă arăt o poză de ieri din Păcurari. (sursa foto: iasirally.ro)
Cristi Berea (USR): Chiar şi în situaţia unui eşec al negocierilor între liberali şi PSD, nu mai avem ce discuta cu PNL. Liberalii şi-au dat arama pe faţă, PNL nu mai este un partid rezonabil
Senatorul USR Cristi Berea susţine că USR nu are ce să mai negocieze cu liberalii chiar şi în situaţia în care negocierile PNL-PSD ar eşua, motivând că PNL şi-a dat arama pe faţă, iar acest partid nu mai este rezonabil. Cristi Berea a declarat că este târziu pentru o împăcare între PNL şi USR, după [...]
Mesaj puternic dat de Mitropolitul Teofan
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan s-a dus azi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Nu ştiu ca vreun alt mitropolit din ţară să fi făcut vreun gest similar. Înaltul prelat a intrat şi la Terapie Intensivă, rugându-se pentru cei aflaţi în suferinţă. Asta trebuie să facă o biserică responsabilă şi aproape de oameni. [...]
Președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa: Iașul și regiunea Nord-Est au fost abandonate de useriști prin Planul Național de Redresare și Reziliență
“Recentul Plan Național de Redresare și Reziliență aprobat, într-un final, de Comisia Europeană este un document întocmit pe brânci care nu rezolvă marile probleme ale României. Suma totală de 30 miliarde de euro va fi alocată pe criterii partinice și nicidecum pe nevoile reale ale românilor. Deși PNRR este un mecanism vital pentru repornirea economică [...]
Filip Havârneanu, deputat USR: Votul liberalilor este o nouă trădare a românilor care au luptat și oprit OUG 13
Deputatul USR Filip Havârneanu susţine că premierul OUG 13, Sorin Grindeanu, a primit votul alianței toxice PSD-PNL-UDMR pentru prelungirea mandatului de președinte interimar al Camerei Deputaților. Havârneanu scrie pe Facebook că USR a fost singurul partid care a votat împotrivă. ”Nu există parteneriat în hoție, nu există indulgență pentru corupți. Nu există negociere cu cei [...]
Monica Berescu, deputat USR: Fac un apel către autorităţi să se lupte cu adevărat pentru a menține funcţional spitalul mobil Leţcani
Deputatul USR Monica Berescu le cere autorităţilor ieşene să menţină deschis Spitalul Modular de la Leţcani, ea acuzând dezinteresul Consiliului Judeţean privind gestionarea unităţii mobile de la Iaşi. Monica Berescu afirmă că modul în care Consiliul Judeţean Iaşi a gestionat situaţia spitalului mobil arată deficienţe mari de management şi un dezinteres total pentru a rezolva [...]
Lider USR municipiul Iaşi, Filip Havârneanu: Chirica vrea guvernare PNL-PSD pentru a-şi forma o majoritate trainică în Consiliul Local şi a readuce proiectele dubioase pe masa consilierilor
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, susţine că primarul liberal Mihai Chirica este nerăbdător să se voteze Guvernul PNL-PSD, pentru a-şi forma o majoritate trainică în Consiliul Local şi a putea readuce proiectele “dubioase” pe masa consilierilor. Filip Havârneanu afirmă că la Iaşi primarul Mihai Chirica este unul din cei mai mari [...]
Nervozitate şi mesaje stridente la Suceava la un miting împotriva certificatului verde
Protest la Suceava în după-amiaza asta, participare importantă. Au fost peste 1.000 de oameni. Destulă nervozitate şi mesaje stridente. Manifestanţii cer să nu se introducă certificatul verde şi au sunat mobilizarea pentru un amplu protest la Bucureşti pe 1 decembrie. Miroase a AUR. Sunt slăviţi naţionaliştii, iar la final răsună din boxe cântece cu mesaj [...]
Maricel Popa, președintele PSD Iași: Școala a reînceput sub auspiciile deciziilor caraghioase ale Ministerului Educației
“Guvernarea de Dreapta nu se dezminte nici în ceasul al doisprezecelea. Din păcate, toate măsurile și acțiunile întreprinse pe parcursul acestei pandemii s-au dovedit a fi pompieristice și lipsite de profunzime și consistență. Sigur, poate unii vor spune că PSD este aproape de o alianță la nivel național cu PNL. Foarte bine! Probabil s-a convins [...]