Archive for August, 2014
Iohannis la Iaşi: E inadmisibil ca Moldova să nu aibă autostradă
Candidatul ACL la Preşedinţie Klaus Iohannis a declarat duminică la Iaşi că Moldova trebuie să fie legată de vestul ţării printr-o autostradă, precizând că este inadmisibil ca în 2018, când România sărbătoreşte o sută de ani de la Marea Unire, să nu fie finalizat acest proiect. Klaus Iohannis a declarat la Iaşi, în faţa câtorva [...]
MRU: Ne-am săturat ca Iaşul să fie paranteza Bucureştiului. Adomniţei: Cât timp PSD conduce România, Moldovei nu i se va da nimic
Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Răzvan Ungureanu susţine că Iaşul s-a săturat să fie „paranteza” Bucureştiului, afirmând că ieşenii nu vor un preşedinte care să vină la Iaşi doar pe 24 ianuarie sau în octombrie, ca să bată mătănii de Sfânta Parascheva. „Ne-am săturat să mai fim paranteza Bucureştiului. Moldovenii par blânzi şi răbdători, dar de aici [...]
S-a trezit şi PPDD: Furie împotriva traseismului
PP-DD anunţă că sesizează Avocatul Poporului şi îi cere acestuia să conteste la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind traseismul aleşilor locali. „Deşi PP-DD nu este afectat de consecinţele Ordonanţei de Urgenţă, întrucât aleşii locali ai partidului rămân fideli electoratului, nu putem să nu observăm faptul că nu va mai fi respectată voinţa electoratului
PDL Iaşi: Dacă super-primarul Nichita nu acceptă înlocuirea lui Surdu din CL, vom ataca în instanţă, iar toate hotărârile Consiliului vor fi anulate
După ce l-au exclus din PDL, democrat-liberalii vor să pună mâna şi pe mandatul de consilier ocupat de Gabriel Surdu. Asta ar însemna şi pierderea postului de viceprimar, la care a tânjit atât de mult fostul lider al PDL. Liderul pe municipiu al PDL Dragomir Tomaşeschi a anunţat că a fost trimisă Consiliului Local decizia [...]
ACL atacă Moldova, fief al PSD. Ce au spus Adomniţei, Oprea şi MRU la finalul şedinţei comune de la sediul PNL
La sediul PNL Iaşi, a avut loc sâmbătă o întâlnire a birourilor de conducere ACL în vederea organizării evenimentelor care vor avea loc la Iaşi duminică. La reuniune a participat şi prim-vicepreşedintele PDL, Mihai Răzvan Ungureanu. Şedinţa a fost prezidată de co-preşedinţii ACL Iaşi, respectiv Cristian Adomniţei, preşedinte PNL Iaşi, şi Dumitru Oprea, preşedinte PDL [...]
Avertismentul PNL către prefectul Cârlan: Dacă face presiuni asupra primarilor îi facem plângere penală pentru abuz în serviciu
Liberalii ieşeni îl avertizează pe viitorul prefect Dan Cârlan că în situaţia în care va recurge la presiuni şi abuzuri asupra primarilor PNL, îi vor face plângere penală. Vicepreşedintele PNL Iaşi Alexandru Muraru a declarat că speră ca numirea lui Dan Cârlan ca prefect să nu aibă legătură cu emiterea ordonanţei de urgenţă care permite [...]
PSD Iaşi măsoară prada, iar PNL şi PDL îşi fac calcule privind pierderile. Câţi primari ai opoziţiei ar putea sări în barca puterii
Conducerile filialelor ieşene ale PNL şi PDL susţin că nu se aşteaptă la plecări masive ale primarilor celor două partide la PSD. Vicepreşedintele filialei judeţene a PNL Alexandru Muraru spune că nu va exista un val de plecări a primarilor liberali din judeţ, dar este convins că PSD Iaşi va încerca, prin diverse metode, racolarea [...]
TeleM, azi ora 19.00, Ediţie Specială. Invitat: Mihai Răzvan Ungureanu
Discutam despre ordonanţa cu traseismul, prezidenţiale, dar si despre dezinteresul guvernanţilor pentru proiectele Iaşului.
Iohannis, Blaga, Predoiu şi MRU, plus 150 de parlamentari ACL vin duminică la Iaşi
Liderii ACL ţin duminică mare întrunire la Iaşi. De la ora 10.00, la Teatrul Naţional are loc întâlnirea cu simpatizanţii, iar de la ora 12.00 se va desfăşura o reuniune comună a grupurilor parlamentare PNL şi PDL. Vor fi prezenţi la Iaşi Klaus Iohannis, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, MRU, dar şi aproximativ 150 de senatori [...]
Până şi cei de la Antena3 sunt dezamăgiţi de Ponta
Radu Tudor: «Cel mai mare pericol pentru premier este el însuşi – atunci când gafează şi greşelile lui produc efecte – scăderea în sondaje în plină campanie prezidenţială. Ce-şi face omul cu mâna lui…» Analiştii sunt de părere că povestea cu traseismul primarilor primarilor îl va scădea pe Ponta în sondaje cu 4-5 procente.
Ion Cristoiu: Dacă acum când nu are toată puterea, PSD nu ţine cont de opoziţie, presă şi societate civilă, la ce să ne aşteptăm când ajunge Ponta la Cotroceni?
«Dacă de pe acum, cînd n-are toată Puterea, PSD nu ţine cont de protestele Opoziţiei, de criticile din presa independentă şi din societatea civilă, adoptînd o lege care-i să-i legalizeze fărădelegile, la ce să ne aşteptăm cînd candidatul Penalilor, Victor Ponta va ajunge la Cotroceni?! Dacă românii mai pot tresări la rînjetul scurt al Răului, [...]
ACL funcţionează în Consiliul Judeţean. PDL a jucat alături de liberali în şedinţa de azi
Liberalii şi democrat-liberalii n-au majoritate în CJ, însă la şedinţa de azi n-au mai fost sincope ca în alte rânduri. Pe toate proiectele sensibile, consilierii PDL prezenţi în sală au votat cot la cot cu liberalii. Mai mult, după ce pesediştii au părăsit sala, pedeliştii i-au acuzat pe cei de la PSD că
Blocaj total în CJ. PSD părăseşte sale de şedinţe, la ordinul lui Cristian Stanciu
PNL Iaşi acuză PSD că blochează activitatea Consiliului Judeţean, după ce reprezentanţii PSD, care deţin majoritatea în consiliu, au părăsit sala de şedinţă. Pesediştii au acuzat atitudinea „nedemocratică” a şefului CJ Iaşi liberalul Cristian Adomniţei. Şedinţa de joi a CJ a fost una extrem de tensionată, consilierii PSD, alături de cei ai PPDD şi de [...]
Dumitru Oprea: Puterea roşie forţează destructurarea opoziţiei. Facem apel la aleşii noştri să reziste încercărilor de racolare
«Această măsură (ordonanta lui Dragnea – n.r.) este un furt de voturi după încheierea procesului electoral şi reprezintă dovada că abuzul pentru satisfacerea interesului de grup este singura politică a PSD. Astfel, puterea roşie suspendă voinţa oamenilor exprimată prin alegerile locale şi forţează destructurarea opoziţiei în teritoriu. Totodată, acţiunea guvernului Ponta oferă baronilor locali ai [...]
PSD nu se lasă: Ordonanţa cu traseismul primarilor va trece azi prin guvern
Premierul Victor Ponta a declarat joi în şedinţa de guvern că îşi asumă adoptarea ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali subliniind că “nu sunt primarii şi consilierii sclavii lui Blaga şi Iohannis”. “Eu îmi asum ordonanţa cu aleşii locali. Cred că trebuie să deblocăm activitatea autorităţilor locale şi cred că trebuie să facem dreptate. [...]