Archive for February, 2014
De când a fost ales, deputatul Emacu a stat mai puţin în Iaşi decât Iuri Gagarin în Cosmos
Domnul Gheorghe Emacu a avut bafta să candideze pe lista USL, astfel că a ieşit deputat fără probleme. A fost proptit în Copou din partea UNPR, omul fiind trup şi suflet cu Nichita. Uneperiştii ieşeni au sediul central la Direcţia Agricolă, dar activitatea lor este zero barat. Nici la judeţ, unde Emacu conduce filiala, nici [...]
Soţia deputatului-banner de Copou boiereşte pe bani publici
700.000 de lei. Atât primeşte anul ăsta Fundaţia Hecuba de la primărie. Director al Fundaţiei este Florina Emacu, soţia deputatului-banner de Copou, uneperistul Gheorghe Emacu, cel care în campania electorală confunda Piaţa Unirii cu Parcul Unirii pe pagina sa de Facebook. Azi, în Consiliul Local, maşinăria primarului Nichita a votat la foc automat bugetul Fundaţiei [...]
Cătălin Ivan: Nu este vina PSD dacă nu toţi liberalii văd cu ochi buni ruperea USL
Purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Cătălin Ivan, a declarat, vineri, că PSD respinge acuzaţiile PNL privind racolarea de parlamentari, el exprimându-şi regretul faţă de modul în care liberalii au început să îşi atace foştii colegi de guvernare, apreciind că aceste atacuri sunt “degradante”. “S-a ajuns la atacuri degradante. Respingem categoric aceste acuzaţii formulate de PNL. [...]
Fiecare filială PSD are sarcina să racoleze măcar un parlamentar liberal, acuză PNL. Care e situaţia la Iaşi
PNL acuză PSD că a trasat sarcini fiecărei filiale social-democrate să racoleze cel puţin câte un parlamentar liberal, precizând că aceste informaţii au fost confirmate de reprezentanţi ai PNL care au fost contactaţi deja. “Partidul Naţional Liberal a luat la cunoştinţă faptul că PSD a trasat sarcina fiecărei filiale social-democrate din întreaga ţară să racoleze [...]
Cum s-au aşezat apele în PMP Iaşi după înscăunarea Cameliei Bogdănici la şefia filialei judeţene
Deputatul Camelia Bogdănici, noul lider al PMP Iaşi, a prezentat azi noua structură de conducere a filialei judeţene. Prim-vicepreşedinte rămâne Dan Diaconu Şotropa, iar secretar general este Viorel Paraschiv. Cele 4 funcţii de vicepreşedinţi sunt ocupate de Irina Eşanu, Marian Berdan, Răzvan Huţanu şi Eugen Oprişa. Berdan va conduce în continuare organizaţia municipală a PMP. [...]
Un lector la Arte, candidatul PMP Iasi la europene
Octaviana Marincaş este candidatul susţinut de PMP Iasi la alegerile europene. Marincaş este lector la Universitatea de Arte din Iaşi, catedra restaurare, iar până la intrarea în PMP nu a mai făcut politică. Decizia susţinerii Octavianei Marincaş s-a luat în forul de conducere al filialei ieşene. Urmează ca şefii de la centru să stabilească locul [...]
Gabriel Berca la Iaşi: Va fi o competiţie dură la europene. PSD şi PNL vor da target la primarii lor
Fostul consilier prezidenţial Gabriel Berca a anunţat la Iaşi că va candida la alegerile europarlamentare pe lista Partidului Mişcarea Populară, precizând că pe locurile eligibile ale PMP nu vor fi doar cei de pe Calea Victoriei. Cu alte cuvinte, vor fi şi oameni din teritoriu, nu doar din Bucureşti. „Voi candida pentru Parlamentul European. Nord-estul [...]
Desene animate cu Tăriceanu, Dâncu şi Ghiţă
În turul doi, Tariceanu l-ar învinge pe Crin cu 71-29!!!! Adică toţi pedeliştii, cei de la PMP şi simpatizanţii lui MRU s-ar buluci să voteze candidatul sprijinit de PSD. Sondajul e realizat de IRES-ul pesedistului Vasile Dâncu şi a fost preluat prompt de postul TV al altui pesedist, Sebastian Ghiţă. Posibil ca după ce Tăriceanu [...]
Ce le lipseşte liderilor dreptei de la Iaşi
Înainte de a-şi propune să se bată cu duşmanul uselist, liderii dreptei de la Iaşi ar trebui să treacă mai întâi pe la şcoala opoziţiei. Unde să înveţe ce-i aia campanie, disciplină de partid, dar mai ales ce înseamnă comunicare. Poti face conferinţe de presă în fiecare zi, dacă nu zici ceva inteligent nu te [...]
Călin, mai vrei candidat la preşedinţie?
Liviu Dragnea: «USD nu poate face alianţă cu o persoană fizică»
Ieşenii nu se bat doar pe promoţiile din magazine, ci şi pe bilete la operă
Opera ieşeană a decis să transmită o parte din spectacole în direct pe internet, după ce în ultimul an şi jumătate aproape toate reprezentaţiile s-au jucat cu casa închisă, biletele epuizându-se chiar şi într-o singură zi. Potrivit conducerii Operei din Iaşi, spectacolele se joacă „mereu cu casa închisă”, astfel că s-a decis ca o parte [...]
Costel Alexe: Tăriceanu a fost un aprig contestatar al PSD, acum s-a dus la Înalta Poartă. Şi-a bătut joc de sfertul său de veac petrecut în PNL
Deputatul PNL Costel Alexe s-a arătat surprins de atitudinea lui Călin Popescu Tăriceanu şi nu crede că noul partid al acestuia va avea succes. „Domnul Tăriceanu a fost nu cu mult timp în urmă un contestatar aprig al PSD, iar acum s-a dus la Înalta Poartă. Nu face decât să-şi bată joc de sfertul său [...]
Marin Burlea: Rămâne ca timpul să arate dacă partidul lui Tăriceanu este un succes sau nu
Senatorul liberal Marin Burlea susţine că e foarte greu de înţeles gestul lui Tăriceanu, însă nu poate spune acum dacă partidul fostului premier va avea sau nu succes. „Rămâne ca timpul să dovedească dacă va fi un succes sau nu. Cât mă priveşte, sunt membru PNL şi îmi însuşesc deciziile luate de partid”, a afirmat [...]
Mihaela Popa: Nu plec din PNL
La Iaşi, PNL are şapte parlamentari. Surse din filială spun că nici unul dintre aceştia nu şi-a manifestat intenţia de a părăsi partidul, pentru a se înscrie în Partidul Reformator Liberal moşit de Tăriceanu. Senatorul Mihaela Popa spune că nu se pune problema plecării sale din PNL. Ea a afirmat insa că există o inflaţie [...]
Ponta vrea să-şi asigure majoritatea, apoi Tăriceanu nu va mai reprezenta nimic pentru PSD
Cum să te pună PSD candidat la prezidenţiale când tu marele Tăriceanu, vii la Palatul Victoria doar cu Stroe în spate? Adică PSD nu l-a susţinut pe Crin (cu 150 de parlamentari PNL la teşcherea) şi va susţine un om care n-are nimic de oferit PSD-ului? PSD e la ananghie în Parlament, vrea să rupă [...]