Archive for February, 2017
Cât a câștigat România după aderarea la Uniunea Europeană
În perioada 2007-2016, România a primit 40,86 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi a contribuit cu 13,78 miliarde de euro. Acest fapt a determinat un sold pozitiv de 27,08 miliarde euro, a anunţat luni, într-o postare pe Facebook, Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Cifrele dau peste nas celor care pun la îndoială faptul că [...]
Maricel Popa despre Chirica: Suntem condamnaţi să lucrăm împreună patru ani, ca într-o căsătorie din interes. Chirica: Avem doi naşi, unul dominat de bine şi altul de rău
Maricel Popa, desemnat de Comitetul Executiv Naţional PSD noul lider al organizaţiei judeţene Iaşi a social-democraţilor, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că în pofida sancţiunilor acordate lui Mihai Chirica de conducerea partidului el va trebui să colaboreze cu acesta. Maricel Popa, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a recunoscut, în privinţa relaţiei cu edilul [...]
Decizie în Parlament: S-a dat liber la exportul de bușteni. Cum au votat cei 12 deputați de Iași
Camera Deputaţilor a respins miercuri proiectul de lege care ar fi limitat exportul de lemne. Parlamentarii au fost de acord cu eliminarea limitării exportul de bușteni, deși în România se vorbește intens de tăierile ilegale de păduri. Argumentul deputaților a fost că interdicția exportului ar avea consecințe economice negative în lanț. Cum au votat cei [...]
Verdict previzibil la vârful PSD: Chirica pierde șefia filialei din Iași. În locul său vine Maricel Popa
Primarul Mihai Chirica a pierdut șefia organizației județene a PSD Iași, dar și postul de vicepreședinte național. Deciziile au fost luate azi în Comitetul Executiv Național al PSD în unanimitate. În funcția de președinte interimar al PSD Iași a fost desemnat Maricel Popa, președinte al Consiliului Județean. Varianta Victorel Lupu a fost se pare abandonată, [...]
Se anunță proteste la RATP. Oamenii cer lefuri mai mari
Surse bine informate spun că la RATP Iași (mai nou CTP) se pregătesc mișcări de protest. Cât de curând. Primul pas va fi Acțiunea Banderola la brațul șoferilor și vatmanilor, dar o grevă la RATP ar fi o belea mai mare pe capul lui Chirica decât ședința de azi de la PSD. De unde a [...]
Ce spune Chirica înaintea conclavului PSD care va stabili soarta sa în partid: «Nu poți pedepsi un om care spune adevărul». De ce s-a dus la Ierusalim
Liderul PSD Iași Mihai Chirica susține că se așteaptă la maturitate și înțelepciune din partea colegilor de partid în ședința de miercuri a Comitetului Executiv al PSD, în care va fi discutată situația sa în partid, adăugând că nu poți pedepsi un om care spune adevărul. Chirica a declarat că are așteptări relativ mari înaintea [...]
Rectorul de la Cuza are mari șanse să ajungă la Justiție. Întrebarea e cum va reacționa dacă PSD va forța în Parlament cu legile care protejează corupții
Rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader va fi propus de către premierul Sorin Grindeanu pentru funcția de ministru al Justiției, afirmă surse din cadrul universității ieșene. Tudorel Toader are se pare susținerea premierului Sorin Grindeanu, iar numele rectorului ieșean va fi înaintat președintelui Klaus Iohannis pentru portofoliul de la [...]
Mâine este ziua judecății în PSD: Ce i se va întâmpla lui Chirica
Comitetul Executiv al PSD va decide mâine soarta lui Mihai Chirica în PSD. Mai multe filiale din țară cer sancțiunea maximă, adica excluderea din partid, dar totul stă în mâna lui Dragnea, care controlează autoritar PSD. Sunt trei variante: 1. VA FI IERTAT: Varianta este puțin probabilă. Dragnea vrea să-și arate mușchii în partid, iar [...]
Se întâmplă ziua în amiaza mare în zona Copou: Fetiță de 8 anișori mușcată de câini
O fetiță de opt ani a fost atacată de câini, luni la prânz, fiind transportată la spital, cu plăgi mușcate în zona capului, polițiștii demarând cercetări în acest caz. Incidentul s-a produs în zona Copou din municipiul Iași. Fetița plecase de acasă să-și cumpere dulciuri de la magazin, iar la întoarcerea spre casă a fost [...]
Proprietarul Hotelului Unirea din Iași pentru ZF: Modernizarea aeroportului se simte și în creșterea numărului de turiști
Lucian Grecu, proprietarul Complexului Hotelier Unirea din Iaşi, spune că după modernizarea aeroportului din oraş, care a adus o creştere a numărului de curse aeriene, a început să se simtă şi majorarea numărului de turişti. “Creşte şi turismul de business, dar în Iaşi se simte şi o majorare a numărului de turişti care vin în [...]
Miercuri se decide soarta lui Chirica în PSD. Dragnea: Va fi o decizie înțeleaptă, dar fermă
Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminica la Romania TV, ca partidul va lua miercuri o decizie inteleapta, dar “ferma”, in privinta primarului din Iasi, Mihai Chirica, critic la adresa partidului in ultima perioada. “Nu am discutat. Din moment ce a inteles sa comunice prin presa, n-am vrut sa-I fac concurenta (…) Cu toate ca e [...]
20 de IT-iști din Sibiu pun la cale un sistem cu ajutorul căruia știrile false să nu mai poată fi distribuite pe Facebook
Aproape 20 de IT-iști de la firme importante de profil din Sibiu s-au reunit, vineri seara, într-un ”hackathon” al cărui scop este acela ca știrile false să nu se mai distribuie prin intermediul Facebook-ului. La ”hackathon-ul” de la Sibiu au venit oameni din trei firme de IT: dezvoltatori, ”testeri”, specialiști în marketing. Tinerii nu vor [...]
Chirica despre epistola celor 56 de primari PSD din județ: Sunt și semnături false acolo. Pe unii din colegii mei i-a învins Codrin Ștefănescu
Liderul PSD Iași Mihai Chirica susține că pe lista celor 56 de primari PSD Iași care cer conducerii partidului schimbarea sa de la conducerea filialei județene, există și semnături false, adăugând că primarii PSD au fost influențați de către Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD. „Sunt și semnături false acolo, și nume care s-au [...]
56 de primari din județ cer mazilirea lui Chirica de la șefia PSD Iași. Din cei 9 parlamentari de Iași ai partidului, doar 4 sunt de acord cu acest demers
Un număr de 56 de primari PSD din județul Iași solicită conducerii partidului demiterea lui Mihai Chirica de la șefia organizației județene a PSD Iași, pe motiv că a adus prejudicii grave partidului prin declarațiile făcute în ultima perioadă. Cei 56 de edili au trimis o scrisoare către liderul PSD Liviu Dragnea în care își [...]
Andrei Postolache (Pentru Iași): Aștept cu nerăbdare să văd și ce are de oferit Mihai Chirica pentru Iași, în afară de vorbe
«Pentru un primar care se dă “tehnocrat” și nu scapă nicio ocazie să demonstreze că știe pe de rost toate colțurile Iașului, e dezamăgitor să observ la Mihai Chirica fix o lungă listă de eșecuri tehnice. Din memorie: – Iași Capitală Culturală pierdut rușinos, dosar foarte slab dpdv tehnic – Semafoare inteligente care încă nu-și [...]