Maricel Popa despre Chirica: Suntem condamnaţi să lucrăm împreună patru ani, ca într-o căsătorie din interes. Chirica: Avem doi naşi, unul dominat de bine şi altul de rău
Maricel Popa, desemnat de Comitetul Executiv Naţional PSD noul lider al organizaţiei judeţene Iaşi a social-democraţilor, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că în pofida sancţiunilor acordate lui Mihai Chirica de conducerea partidului el va trebui să colaboreze cu acesta.
Maricel Popa, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a recunoscut, în privinţa relaţiei cu edilul Mihai Chirica, că poate fi vorba şi de o căsătorie din interes.
„Suntem condamnaţi să lucrăm împreună patru ani, ca într-o căsătorie din interes”, a declarat Maricel Popa, noul lider interimar al PSD Iaşi.
La rândul său, primarul Mihai Chirica, fost lider al PSD Iaşi, a declarat că despre proiectele Iaşiului nu poate discuta în glumă cu nimeni, dar că recunoaşte noua ierarhie în filială, însă nu are ce împărţi nimic sentimental cu noul şef a organizaţiei Maricel Popa. Detalii pe news.ro