Archive for November, 2025

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru: 1 Decembrie nu este scena pe care AUR să-şi joace spectacolul de propagandă

”De Ziua Națională, românii așteaptă liniște, demnitate și un moment de respect pentru istoria lor, nu demonstrații care transformă străzile într-o tribună de propagandă. Când o zi încărcată de sens este acaparată pentru a transmite agresivitate și conflict, spiritul sărbătorii este golit de conținut, iar simbolurile care ne unesc devin simple instrumente într-un joc politic.

Politica

Maricel Popa, deputat PSD: Istoric real al A7 (Autostrada Moldovei), între Ploiești și Pașcani

”2017 (prim-miniștri PSD, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose – ministrul Transporturilor PSD, Răzvan Cuc): Au fost depuse cererile de finanțare din fonduri europene și au fost lansate în licitație contractele pentru elaborarea SF și PT necesare construcției celor 4 tronsoane ale A7, dintre Ploiești și Pașcani (319 km). A fost lansată licitația pentru VO Bacău, [...]

Politica

Beneficiile voluntariatului pentru studenții UAIC: experiențe care formează caractere și deschid drumuri profesionale

Voluntariatul reprezintă una dintre cele mai valoroase experiențe pe care un student le poate dobândi în timpul facultății. La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), implicarea studenților în activități de voluntariat nu este doar încurajată, ci și recunoscută oficial, fiind parte integrantă din formarea tinerilor pentru o carieră de succes.

Advertorial

TUIASI, partener strategic în dezvoltarea ecosistemului regional de inovare în domeniul automotive

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a organizat pe 26 noiembrie la Hotel Unirea primul Atelier de descoperire antreprenorială (EDP) dedicat domeniului automotive în Regiunea Nord-Est.

Diverse

Filmul „Crăciun cu Ramon” va rula vineri la Iaşi, în prezenţa lui Pavel Bartoș. El revine pe marele ecran în rolul lui Ramon, într-o poveste plină de umor pentru întreaga familie

Crăciun cu Ramon va rula vineri seară la Iaşi. De la ora 18.00 filmul va putea fi urmărit la Iulius Mall, iar de la 19.00 la Moldova Mall. Vor fi prezenţi actorii Pavel Bartoş şi Bogdan Horga. Sărbătorile vin mai devreme anul acesta. Odată cu lansarea posterului oficial al filmului Crăciun cu Ramon, începe numărătoarea [...]

Advertorial

Senatorul Lucian Rusu, după ce a votat în Parlament strategia Naţională de Apărare până în 2030: Accentul cade pe consolidarea instituțiilor statului și protejarea comunităților în fața unor riscuri tot mai diverse

Senatorul PNL Lucian Rusu a declarat că a votat ieri Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2025–2030 prezentată de Președintele Nicușor Dan în ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților din Parlamentul României. Parlamentarul ieşean consideră că România îşi consolidează direcţia strategică pentru următorii ani. ”Este rezultatul unui proces amplu, construit împreună cu instituții, experți [...]

Politica

IULIUS a publicat Raportul de Sustenabilitate 2024: energie 100% verde în activele operaționale și o abordare nouă în regenerare urbană

IULIUS, lider în dezvoltarea de proiecte de regenerare urbană din România, a publicat Raportul de Sustenabilitate 2024, realizat, în mod voluntar, după noile standarde europene de raportare, confirmând progrese consistente în decarbonizare, eficiență energetică și impact comunitar la nivelul întregului portofoliu cu o valoare de piață de 2 miliarde de euro.

Afaceri

Popeyes se deschide în Palas pe 2 decembrie, iar primii 100 de clienți sunt așteptați cu o surpriză

Popeyes, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de restaurante fast-food din lume, va fi prezent, începând cu 2 decembrie, cu o locaţie în zona de food court a ansamblului mixed-use Palas. Pe lângă muzica live, concursuri și tombole, în ziua inaugurării, primii 100 de clienți vor primi câte un sendviș gratuit. Mai mult, primii trei [...]

Afaceri

Deputata USR, Monica Berescu, despre scandalul în care este implicat fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader: Acest individ trebuie retras de la cursuri. Facultatea nu poate să întoarcă privirea sau să acopere un astfel de abuz

Deputatul USR, Monica Berescu, susţine că lectorul Alexandru Toader, acuzat că a hărţuit sexual două studente, ar trebui oprit să mai predea, considerând totodată că Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Drept ar trebui să deschidă o anchetă serioasă în acest caz. Monica Berescu a scris pe Facebook că nu este vorba [...]

Politica

Poliţiştii din Iaşi au declanşat cercetări în cazul fiului fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, acuzat că, în calitate de cadru didactic la Drept, a hărţuit sexual două studente

Poliţiştii din Iaşi fac verificări în cazul fiului fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că a hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a precizat, luni, că poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au început verificări ”pentru stabilirea întregii [...]

Diverse

Liderul PNL Iaşi Alexandru Muraru susţine că tronsonul din A7 Bacău-Paşcani este finalizat în proporţie de aproape 40 la sută

De la finele acestei luni se va putea circula doar pe autostradă între Focşani-Bucureşti, dar sunt speranţe că până la sfârşitul anului să se mai deschidă un segment, de la Focşani la Adjud. Întrebarea e ce se întâmplă cu celelalte tronsoane, până la Paşcani. Liderul PNL Iaşi deputatul Alexandru Muraru a scris pe Facebook despre [...]

Politica

Senatorul PNL Lucian Rusu: Începe numărătoarea finală pentru lotul 1 Focşani-Bacău din autostrada A7. 95 la sută din lucrări sunt finalizate

Lotul 1 al autostrăzii Focșani–Bacău avansează rapid, afirmă senatorul PNL Lucian Rusu, constructorul fiind mobilizat exemplar. Este vorba despre 35,6 km de autostradă ajunși la un stadiu fizic de 95%, cu peste 1.600 de muncitori și 500 de utilaje implicate zilnic în lucrări.

Politica

Monica Berescu, deputată USR: România are nevoie de ştiinţă şi tehnologie nu doar în laboratoare, ci în centrul deciziilor sociale şi economice

Asociaţia Femeilor în Inginerie, Știinţă şi Tehnologie (AFIST) a organizat miercuri, la Parlament, un eveniment dedicat rolului ştiinţei, ingineriei şi tehnologiei în societatea românească cu accent pe rolul şi contribuţia femeilor în domeniile de cercetare din România. Evenimentul, prezidat de Nicoleta Băleanu Safca, preşedintă AFIST, şi deputata Monica Berescu, membră a Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei [...]

Politica

Şeful CNAIR: Construcţia lotului 1 al autostrăzii Focşani – Bacău (A7) aproape de finalizare. Dacă se menţine ritmul actual de lucru, iar vremea va permite, lucrările se vor termina până la sfârşitul anului

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că lucrările pe lotul 1 al autostrăzii Focşani – Bacău (A7) sunt aproape de finalizare. Şeful CNAIR mai spune că pe cei 35,6 kilometri ai lotului Focşani – Domneşti Târg stadiul fizic în şantier a ajuns la 95%. „Dacă ritmul actual [...]

Administratie

PSD Iaşi: Șefii PNL ai Consiliului Județean Iași i-au pus cruce lui 2025. Niciun proiect relevant. În schimb, Bihorul lui Bolojan nu simte austeritatea

Filiala ieşeană a PSD acuză că la Iaşi conducerea liberală a Consiliului Judeţean nu a realizat nici un proiect important în acest an, în timp ce ”Bihorul lui Bolojan” derulează investiţii mari în infrastructură, iar acolo nu se simte austeritatea. Potrivit conducerii PSD Iaşi, Consiliul Judeţean a irosit încă un an, iar multe dintre proiectele [...]

Politica